Răspuns:
Februarie, de obicei nemilos, cu un gand muscator, a fost in anul acela inzapezit si binevoitor. Diminetile, tacute si amortite infasurate pana la ochi in bazmale impodobite cu ace de gheata, veneau tarziu, parca fara tragere de inima, alungand cu rasuflarea lor slaba ultimele ceturi ale noptii. Intr o zi m-am decis sa ies afara chiar dacă era foarte frig.
Afara stateau multe animale care înghețau de frig. M-am decis sa le dau o mână de ajutor. M-am dus în casă și am luat paturi, esarfe si fete de perne ca sa le încălzesc. Am luat si mâncare ca sa fiu sigura ca nu sunt înfometate. Ele păreau fericite. Deodată a venit un catel si m a lins cu limba lui umeda. Eram fericita si am inceput sa ma joc cu el. Am simtit ca mi a vorbit cumva dar prin limba lui , latrand. Mi se pare ca mi a mulțumit. După aceea catelul si celalalte animale au luat o la fugă și au plecat. S au facut nevăzute.
Peste o lună, in martie, am gasit acelasi animale in fata casei mele. Câinele acela a venit sa ma linga din nou. Parea sa ii fie dor de mine. Si mie mi a fost de el. M-am jucat cu animalele toata ziua din aceea zi si am luat catelusul casa... Il cheamă Fulgușor.
Titlu: Fulgușor
