Atît vocabularul,cît și structura limbii române este,în fond, de origine latină.Ca să simțim necesitatea de afolosi cuvinte semnificative și auxiliare,forme morfologice și structure sintactice latinești,e de ajuns săpronunțăm un simplu enunț,sau să construim o simplă propoziție.Dovezile latinitatii se regasesc atat sub forma influentelor romanice asupra limbii romane,cat si ca influente in ceea ce priveste cultura.Romanizarea lingvistica,fundamentala si decisiva pentru aoaritia limbii romane,a constat in invatarea limbii latine de carte populatia autohtona.Generalizarea latinei a determinat fenomenul contrar,de regres si de eliminare treptata a limbii materne : traco-dacilor.
Limba română este limba latină vorbită neîntrerupt timp de două mii de ani în nordul şi în sudul Dunării, într-un mediu oriental (trac, grec, slav, turc)
„Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”
Al. Rosetti, Istoria limbii române. Caracterul latin al limbii române este dat de vocabularul esenţial (fondul principal de cuvinte) şi de structura gramaticală, care sunt latine,90 % din cuvintele din fondul principal de cuvinte sunt de origine latină:uvinte care denumesc părţi ale corpului omenesc (dinte / dentis, ochi/ oculum, ureche / auricula),termeni religioşi (Dumnezeu / domine deus, creştin/ cristianus, biserică / basilica),ocupaţii de bază (semăna/ seminare, grâu/ granem, vacă/ vaca),grade de rudenie (mama/ mater, fiu/ filius, familie, bărbat, soră)
Latinitatea limbii romane Majoritatea specialistilor considera ca procesul romanizarii a fost relative indelungat,incepand cu secolul I i.H. si pana prin secolul al VII-lea i.H., vorbindu-se de mai multe perioade ( care presupun inceputurile, expansiunea, generalizarea, definitivarea, romanizarii). In genere,cercetari mai noi tind sa disocieze fenomenul in romanizare lingvistica ( regresul si eliminarea treptata a limbii autohtonilor, pe masura generalizarii latinei vulgare) si in romanizare nonlingvistica ( credinte si obiceiuri, timpuri de organizare administrative si a asezarilor umane etc.). Conform Mariei Cvasnii Catanescu ,in Limba romana intre limba romana si celelate limbi avem:-trasaturi conservatoare,in lexic (pastrarea unor cuvinte care nu se regasesc in celelalte limbi :ajutor,ceata,putred) si in morfologie. -trasaturi inovatoare,mai ales in fonetica si in morfosintaxa. In dialectul daco-român (româna vorbită la nordul Dunării) se pot recunoaşte vreo 1 500 de cuvinte latine de bază (cuvinte-tip). Limba română este mai apropiată de latină decât limbile romanice occidentale. Cuvintelor latine s-au conservat, de regulă, mai bine în română decât în alte limbi neolatine. Unele cuvinte latine s-au păstrat numai în limba română, datorită ariilor laterale ale „României" (Portugalia, Sardinia, Dacia). Toate categoriile esenţiale ale vieţii se exprimă în română prin termeni latini: om, bărbat, femeie, fiu, părinte, frate etc;operaţiunile în agricultură (a ara, a semăna etc), grâu, secară; termenii în viticultură, pomicultură, grădinărit, creşterea vitelor; numele mineralelor (sare, aur, piatră, cărbune, păcură etc), însuşiri trupeşti şi sufleteşti (bun, frumos, tânăr, bătrân etc), termeni militari (cetate, arc, spada etc), termeni privind organizarea social-politică (domn, jude etc); termenii de bază ai creştinismului (expuşi mai înainte). Terminologia latină legată de agricultură şi ocupaţiile anexe dovedeşte caracterul sedentar al locuitorilor acestui pământ. La cuvintele latine de bază se adaugă in jur de 160 de cuvinte autohtone, din fondul preroman. Prin urmare, în limba română există până la 1.700 de cuvinte moştenite, păstrate neîntrerupt din antichitate, dinaintea împrumuturilor începând cu slavismele. Cuvintele autohtone au derivate mai numeroase decât celelalte categorii lexicale, cel puţin vreo mie de cuvinte. Marea majoritate a cuvintelor autohtone, de origine traco-dacică, exprimă noţiuni generale, fundamentale, răspândite în toate zonele locuite de români. Unele exprimă noţiuni concrete: nume de animale (mânz, viezure, mistreţ, barză etc), plante (mazăre, brad, gorun, măceş etc), lucruri privind ocupaţiile (grapă, cursă, mătură, cârlig etc); altele exprimă părţi ale corpului uman (buză, grumaz, burtă etc), îmbrăcăminte (pânză, carâmb, brâu etc), noţiuni familiale (prunc, copil, băiat, moş etc), locuinţa, gospodăria, forme de teren (cătun, bordei, vatră, gard, zestre, măgură, mal, pârău etc), ca şi vreo 40 de verbe fundamentale (a arunca, a băga, a dărâma, a mişca, a păstra, a răbda, a rezema, a scula etc). Influenţe vechi germanice în limba română, cuvinte moştenite de la goţi ori gepizi, sunt cu totul neînsemnate, situaţie similară cu lipsa elementului germanic (ostrogot) în italiană.
Sper ca te am ajutat<33
Explicație:
