Răspuns :
Răspuns:
De la naşterea micului Daniel, poreclit
mai târziu Piciul, în familia Eyssette au
apărut numai necazuri. Clienții fabricii
de testuri dispărură unul câte unul şi
în câtiva ani fabrica părăsită ajunse loc
de joacă pentru bäiat şi fratele lui puțin
mai mare, Jacques. Tatăl lor deveni
mânios din cale afară şi toată lumea din
casă plângea: mama, Jacques, fratele
mai mare, abatele, când venea pe la ei,
servitoarea.
In ceea ce il priveşte pe Daniel, el era
fericit. Acum putea să se joace în voie
de-a Robinson Crusoe pe tot cuprinsul
fabricii. Bäiatul primi cu greu lovitura
când tatäl său anunță într-o zi că a vândut
fabrica şi se vor muta la Lyon. Doar
gândul că va călători cu vaporul pe Ron îi
mai alină supärarea.
. "A murit, rugați-vă pentru el !"
Intr-o zi Piciul întârzie la joacă şi ajunse
acasă cu teama în suflet. Se miră când
väzu că tatăl său nu îl ceartă şi că urmau
să mănânce numai ei doi. Află apoi că
mama şi Jacques plecaseră înapoi, căci
fratele mai mare, abatele, era bolnav.
Târziu în noapte sosi o telegramă, pe
care o primi Daniel şi se duse pe furiş cu
ea la el în odaie. O citi cu iuteală şi lucrul
de care se temuse se adeveri. Telegrama
suna aşa: "A murit, rugați-vă pentru el!"
Se duse la tatăl său.
Domnul Eyssette terminase de lucru cu
registrele şi se juca cu motanul. Bäiatul
nu ştia cum să-i dea vestea, dar tatăl său
il privi, îii vāzu ochii plânşi şi telegrama
din mână şi înțelese.
. Gândacii
Călătoria cu vaporul a durat trei zile.
Familia a ajuns la Lyon într-o zi umedă,
cum umedă era şi noua locuință de
la etajul patru al unei case murdare şi
îngrozitoare.
Seara au făcut cunoştintă cu o liotăde
gândaci care năpădiseră bucătăria. Orice
au fãcut ca să scape de ei nu a fost de
nici un ajutor. Pe māsură ce ii omorau,
veneau altții şi îl fäcură pe Daniel să
urască Lyonul din prima seară.
După vreo două luni, părinții se gândiră şi
la educatție şi îi dădură pe bäieți la un fel
de scoală pe lângă biserica din apropiere
unde învätau să slujească la liturghie, să
cânte imnuri şi altele asemenea. După
un timp, un prieten îl ajutä pe domnul
Eyssette săil dea pe Daniel la liceu, cu o
bursă de extern, iar Jacques rămase pe
langă tatāl lor, să se facă negustor.
La liceu, copii râseră de Daniel pentru că
era îmbrăcat cu bluză, iar profesorul nu îl
plăcu defel. Deşi îi spusese de mai multe
ori cum se numeşte, profesorul îl numea
mereu pici şi "Piciul" îi rămase porecla.
Färă să-i pese, băiatul se puse pe învätat.
. Caietul roşu
Reintors acasă, Jacques îi spuse fratelui
său în taină că scrie, într-un caiet roşu, un
poem in douăsprezece cânturi, intitulat
"Religie! Religie!". După ce trecu mult timp
şi Jacques nu izbuti să treacă de primele
patru versuri, îi dădu Piciului caietul, iar
Piciul scrise acolo poeziile lui.
Peste câtiva ani, când Piciul isprăvea
ultima clasă de liceu, tatāl le dãdu o
veste groaznică: erau înglodati în datorii,
trebuiau să vândā tot ce mai aveau şi
să împrăştie familia, să îşi caute pâinea
fiecare unde o putea. Piciul avea să plece
imediat şi să lucreze într-o scoala în
munti, la Sarlande, ca pedagog.
In aşteptarea diligentei care avea să-l
ducă din oraşul natal la Sarlande, Piciul
intră într-un han unde avu surpriza să o
revadă pe fosta lor servitoare. Fu tratat
regeşte şi numai faptul că voia să revadă
şi fabrica íl fäcu să plece de la han. Dar
fabrica devenise mânăstire de carmelite
şi bărbatii nu puteau intra niciodată acolo.