Răspuns :

Răspuns:

De la naşterea micului Daniel, poreclit

mai târziu Piciul, în familia Eyssette au

apărut numai necazuri. Clienții fabricii

de testuri dispărură unul câte unul şi

în câtiva ani fabrica părăsită ajunse loc

de joacă pentru bäiat şi fratele lui puțin

mai mare, Jacques. Tatăl lor deveni

mânios din cale afară şi toată lumea din

casă plângea: mama, Jacques, fratele

mai mare, abatele, când venea pe la ei,

servitoarea.

In ceea ce il priveşte pe Daniel, el era

fericit. Acum putea să se joace în voie

de-a Robinson Crusoe pe tot cuprinsul

fabricii. Bäiatul primi cu greu lovitura

când tatäl său anunță într-o zi că a vândut

fabrica şi se vor muta la Lyon. Doar

gândul că va călători cu vaporul pe Ron îi

mai alină supärarea.

. "A murit, rugați-vă pentru el !"

Intr-o zi Piciul întârzie la joacă şi ajunse

acasă cu teama în suflet. Se miră când

väzu că tatăl său nu îl ceartă şi că urmau

să mănânce numai ei doi. Află apoi că

mama şi Jacques plecaseră înapoi, căci

fratele mai mare, abatele, era bolnav.

Târziu în noapte sosi o telegramă, pe

care o primi Daniel şi se duse pe furiş cu

ea la el în odaie. O citi cu iuteală şi lucrul

de care se temuse se adeveri. Telegrama

suna aşa: "A murit, rugați-vă pentru el!"

Se duse la tatăl său.

Domnul Eyssette terminase de lucru cu

registrele şi se juca cu motanul. Bäiatul

nu ştia cum să-i dea vestea, dar tatăl său

il privi, îii vāzu ochii plânşi şi telegrama

din mână şi înțelese.

. Gândacii

Călătoria cu vaporul a durat trei zile.

Familia a ajuns la Lyon într-o zi umedă,

cum umedă era şi noua locuință de

la etajul patru al unei case murdare şi

îngrozitoare.

Seara au făcut cunoştintă cu o liotăde

gândaci care năpădiseră bucătăria. Orice

au fãcut ca să scape de ei nu a fost de

nici un ajutor. Pe māsură ce ii omorau,

veneau altții şi îl fäcură pe Daniel să

urască Lyonul din prima seară.

După vreo două luni, părinții se gândiră şi

la educatție şi îi dădură pe bäieți la un fel

de scoală pe lângă biserica din apropiere

unde învätau să slujească la liturghie, să

cânte imnuri şi altele asemenea. După

un timp, un prieten îl ajutä pe domnul

Eyssette săil dea pe Daniel la liceu, cu o

bursă de extern, iar Jacques rămase pe

langă tatāl lor, să se facă negustor.

La liceu, copii râseră de Daniel pentru că

era îmbrăcat cu bluză, iar profesorul nu îl

plăcu defel. Deşi îi spusese de mai multe

ori cum se numeşte, profesorul îl numea

mereu pici şi "Piciul" îi rămase porecla.

Färă să-i pese, băiatul se puse pe învätat.

. Caietul roşu

Reintors acasă, Jacques îi spuse fratelui

său în taină că scrie, într-un caiet roşu, un

poem in douăsprezece cânturi, intitulat

"Religie! Religie!". După ce trecu mult timp

şi Jacques nu izbuti să treacă de primele

patru versuri, îi dădu Piciului caietul, iar

Piciul scrise acolo poeziile lui.

Peste câtiva ani, când Piciul isprăvea

ultima clasă de liceu, tatāl le dãdu o

veste groaznică: erau înglodati în datorii,

trebuiau să vândā tot ce mai aveau şi

să împrăştie familia, să îşi caute pâinea

fiecare unde o putea. Piciul avea să plece

imediat şi să lucreze într-o scoala în

munti, la Sarlande, ca pedagog.

In aşteptarea diligentei care avea să-l

ducă din oraşul natal la Sarlande, Piciul

intră într-un han unde avu surpriza să o

revadă pe fosta lor servitoare. Fu tratat

regeşte şi numai faptul că voia să revadă

şi fabrica íl fäcu să plece de la han. Dar

fabrica devenise mânăstire de carmelite

şi bărbatii nu puteau intra niciodată acolo.