Era inca vacanta si fiindca afară era neobisnuit de cald pentru un oras de munte, nu prea aveam ce face. Şi cum nicaieni nu era umbra, am mers de-a lungul străzilor topite pana la marginea de sus a orasului cu case vechi, unde, intr-o curte interioara lungulata plina de iarba si tufe, ii avea batranul antica intrarea in magazinul lui de comori. Nc-a primit de parca ne cunostea dintotdeauna şi ne-am imprietenit imediat, deplin, cum, uneori, te impricienesti cu un om dintr-o carte. Numai ca el era un om viu, dar, ce să vă spun, avca dreptate Doru, cra un pic ciudat si semána intradevar cu un personaj de roman. Avea o barbă cât toate zilele, cred că ar fi încăput un cuib de pitulice acolo, o barba cu fire albe [...], iar deasupra ochilor, sprancenele erau ca stresinile de la casa noastră. Din mijlocul barbii apărea o gură mici, care-si inca rasul prizonier în interior, iar ochii straluceau de luminije cum rareori am văzut. Acum, ca ma gandesc, cra şi foarte palid, dar asta se vedea greu, din cauza barbii. in mai rămăsese din vacanta aia am trecut aproape in fiecare zi pe la cl. Avea nenumarate obiede de scamatorie la care cu, una, nu mă săturam să mă uit. Baghete magice ca niste tuburi din care ieseau metri intregi de saluri colorate, subtiri ca pánza de paianjen, sfere rosii, cu cavitati ascunse, care se deschidcau prin două locuri şi-i aratau mereu alt interior, din unul putcai sa scoti o bila mică, altul era gol, carti de joc cu diverse trucuri şi doi porumbei albi, care se lăsau mangaiati pe aripi. Omul ăsta singuratic nu obosea sa inventeze ceva nou in jocurile noastre vechi, doar nu degeaba era el inventatorul pixului: ne punea, de exemplu, sa facem un concurs de fugă. Desena o linie cu creta pe trotuar, in fata curţii, şi-n loc sa spună: ,,Cine trece primul linia de sosire câştiga! spunea invers: Cáştigă cine ajunge ultimul! Hmm, asta ne deruta pe toti [...]. Alteori, ne dădea bomboane cu stafide trase în ciocolata o minunație, dar ca să le primim trebuia să rezolvăm probleme de logică dintr-o carte a lui : Eşti la un concurs de fugă. Il depăşeşti pe cel de pe poziția a doua, pe ce pozitie ești?" Så nu spuneți prima, cum am spus eu. Sau inca: „Ești tot la un concurs de fuga, 100 de metri plat, să zicem, il depasesti pe cel de pe ultima pozitie, pe ce pozitie esti?* - vedeji bine că fugearn tot timpul chiar şi când stăteam pe scaun. Bate-li tu capul, dacă vrei, mie imi plăceau doar asa şi râdeam când le auzeam. Dar ceilalţi trei reuşeau, când şi când, să le dea de capăt. Erau, in orice caz mai interesante decât cele de la scoala. La asta, cu „il depăşeşti pe cel de pe ultima pozitie", fratele meu a spus de imposibilă şi a primit ca premiu tot cornetul cu bomboane. [...] Ne distram grozav cu prietenul nostru, anticarul, si sunt sigură că şi el cu noi. Doar că el statea tot mai mult asezat şi uneori părea, chiar si asa, sleit de puteri si-atunci ne ruga să plecim acasă. Eu ii vorbeam cu tu", că doar cram rude, iar pe-atunci toti oamenii erau ..tu" pentru mine fratele meu ii spunca cand ,,tu", când dumneavoastră", iar Dina si Doru ii ziceau numai dumneavoastra loana Parvulescu, Inocenti
doua ideei principale va rog
