Într-o bună zi s-a întâlnit o biată frunză cu răul vânt.
-Vântule, spune-mi te rog, nu te chinuie ruşinea?
-Dar de ce mă rog trebuie să mă chinuie?
-Zi cu zi tu rupi de pe bietul pom sute de frunze. Prin asta aduci durere şi frunzelor şi pomului.
-Nu mă interesează, asta este sarcina mea de muncă, cum tu trebuie să înverzeşti, aşa şi eu trebuie să rup frunze de pe pomi
-Vreau să îţi dau o întrebare
-Sunt ochi şi urechi
-Tu ai o familie
-Da
-Eu tot o aveam cândva. Eram eu, mama, tata şi mica mea surioară. Ne înţelegeam perfect, dar într-o zi oribilă zi tu i-ai rupt pe mama şi tata, lăsându-mă pe mine şi sora mea fară părinţi! Spuse frunza plângând
Vântului i se făcuse milă de frunză şi atunci i-a spus frunze:
-Te voi aduce pe tine şi pe sora ta la părinţi
-Dar cum?
Vântul i-a rupt pe ele din pom şi cu puterea sa le-a dus la mama şi tata frunză
-Mulţumesc, vântule!
