Răspuns:
Din multiplele definiţii ce s-au dat rugăciunii – în creştinism – putem sintetiza că rugăciunea este un răspuns al omului credincios, la iniţiativa lui Dumnezeu, de a intra în dialog cu Creatorul şi Salvatorul său; un imn de binecuvântare şi adoraţie la adresa Dumnezeului milostiv şi iubitor de oameni; o cerere de ajutor făcută de om pentru pentru a fi ajutat să rămână fidel Alianţei Divine, sau de mijlocire pentru ajutorul altora, a apropiaţilor, o aducere de mulţumire la adresa Binefăcătorului Său; un act de laudă şi de contemplaţie a misterelor divine a Dumnezeului infinit în măreţie si iubire.
Necesitatea şi dificultatea rugăciunii
Rugăciunea corespunde unei nevoi a naturii umane care se simte, mică, neînsemnată, umilă şi neajutorată în faţa Divinităţii Absolute.
Pentru creştin însă, rugăciunea este o exigenţă, o nevoie izvorâtă urmare a harului primit odată cu Botezul.
Harul sfinţitor însoţit de virtuţile infuze este în sufletul creştinului un apel insistent pentru a intra în dialog şi a lua parte la conversaţia intimă a Persoanelor din Sfânta Treime prin rugăciune.
Totodată însă, acestei exigenţe sau nevoi a naturii umane şi a vieţii creştine îi corespunde şi obligaţia morală a rugăciunii. Aceasta (rugăciunea) trebuie să se exprime într-un anumit mod şi să se realizeze într-un anumit timp.
Mântuitorul nostru Isus Cristos, prin învăţătura şi exemplul Său, a pus în lumină importanţa şi necesitatea rugăciunii pentru viaţa creştină.
El insistă în învăţătura Sa asupra necesităţii de a căuta, a cere, a bate la uşă cu insistenţă, astfel încât Tatăl Ceresc să ne dea darurile Sale, mai ales pe Spiritul Sfânt, Spiritul vieţii şi al iubirii divine.
Dacă rugăciunea este necesară pentru toţi oamenii şi în mod special creştinilor, nu trebuie neglijat faptul că practicarea ei constantă nu este uşoară, ci în unele cazuri chiar dificilă, fiind nevoie să învingem multe dificultăţi.
Aceste dificultăţi pe care le întâmpină creştinul în practicarea rugăciunii ar fi următoarele: o primă dificultate este natura umană însăşi, decăzută, carnea cu patimile şi pornirile ei dezordonate. Cristos vrea să fim permanent în alertă ca nu cumva carnea să învingă în noi: Vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi la timp în ispită! ... Spiritul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.
Cine nu se roagă şi nu veghează se poate considera deja învins al cărnii şi al păcatului. Cel care nu-şi poate stăpâni patimile trupeşti (indiferent sub ce formă se manifestă ele) este ca o cetate ruinată, lipsită de apărare faţă de orice duşman. Cine nu se roagă, spune Sfânta Tereza de Avila, nu are nevoie de un diavol care să-l ducă la iad, deoarece merge el singur de bunăvoie!
O altă dificultate a rugăciunii este reprezentată de mentalitatea lumii actuale în care trăieşte creştinul şi care cu uşurinţă îl derutează şi-l contaminează: ideea lumii pozitiviste că adevărul este doar ceea ce poate fi verificat, demonstrat prin stiinţă şi raţiune. Or, rugăciunea, fiind un adevărat mister care depăşeşte atât conştientul cît şi inconştientul uman, pentru că nu poate fi verificată cu inteligenţa umană, nu ar intra în categoria adevărurilor acceptate azi de unii oameni de ştiinţă. O bună parte a lumii actuale apreciază doar valorile materiale, de producţie şi randament rapid, iar rugăciunea, întrucât nu este imediat productivă, este considerată inutilă, o irosire a timpului.
îți poți alege tu ce ai vrea să scrii :)
