Răspuns:
După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.
Astfel, s-a perfectat aducerea în țară a lui Carol, care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea și înrudit și cu regele Prusiei. Carol a acceptat propunerea la 25 aprilie 1866, obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei și al cancelarului Bismarck pentru plecarea către România. Prințul a călătorit până la Turnu Severin folosind un pașaport fals, din cauza conflictului dintre Austria și Prusia. El a fost însoțit pe parcursul călătoriei sale de Ion C. Brătianu. La 10 mai 1866, Carol I a intrat în București, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativă, în clădirea Mitropoliei. Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia în Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota proiectul unei Constituții. Prima lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.
Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară (în linie coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor - Art. 82) și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).
A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.
Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.
