Psalmul este o specie a liricii religioase, cu caracter de odă exprimând sentimente de adorație, de mulțumire sau de iubire a lui Dumnezeu.
Titlul denumește specia literară în care se încadrează textul, iar tema este religioasă.
“ Psalmul 145 “ este un imn de slavă și de venerație a divinității. Legatura dintre om si Dumnezeu este marcată prin formule ale adresarii directe: “ Prea mări-te-voi, Dumnezeule .... “, acesta este realizat sub forma unui monolog-confesiune care se remarcă prin varietatea modalităților de expresie. Numeroase atribute ale lui Dumnezeu “ îndurat și milosârd, îndelung răbdător și plin de bunătate “ sunt marcate expresiv la nivel morfo-sintactic și lexico-semantic.
Cuvintele si expresiile uzuale sunt folosite cu sens diferit față de limbajul obișnuit “ faptele tale uriașe “ / “ marii tale bunătăți “.
Se remarcă repetițiile si enumerațiile ( + exemple ) care au rol în detalierea și accentuarea atributelor lui Dumnezeu.
Nivelul prozodiei, diferit față de cel al imnului este fără constrângeri. Versurile sunt libere, lipsite de rimă și scrise în metru diferit.
