inte să audă sau să vadă ceva.
Când intră în curtea Direcţiei Generale de Paşa-
Dumitrescu simte în aer o vibraţie ciudată, chiar îna-
poarte, visând la luminiţele de pe Dunăre, Mara
Aude nişte strigăte, dar înțelege târziu că se strigă
Vede nişte oameni sus, la ferestre, dar nu înțelege
la ea.
ce vor de la ea.
- leşi!
- Pleacă!
– Domnișoară, n-auzi?! Du-te de-aici!
- Trânteşte-te la pământ!
Sub bolta de la intrarea în curtea interioară, Mara
încremeneşte privind la toți oamenii ăștia. Par să fie
funcționari, dar uite și niște jandarmi, polițiști, uite şi
doi oameni cu puşca la umăr.
- Ce se întâmplă?... bâiguie fata.
Abia atunci, uitându-se înainte, în locul către care
sunt aţintite puştile, vede şi ea.
În capătul curții, lângă zidul galben cu tencuială
scorojită, într-un ghiveci mare de lemn, scăldat în
lumina soarelui, este ursul. Ridicat între mușcatele
curgătoare, pipăie cu labele din față peretele, căutând
să-l escaladeze cumva şi să dispară de-aici. Însă zidul