Răspuns:
La mare
Era o zi de primăvară liniștită. Vântul adia ușor, spulberând nisipul auriu de pe plaja aproape pustie,ici colo câte un copil- constuctor de castele,gălăgioșii aruncători de discuri sau oameni odihnindu-se sub razele soarelui. Valuri ușoare,înspumate aduceau glasul adâncului din marea cea albastră.Totul părea nemișcat,liniștit.
Dar dintr-odată, au ieșit la iveală nori cenușii, care au acoperit cerul.
Vântul a devenit furios, a început să bată tare, formând valuri mari și înspumate.
Printre norii ce stăpâneau întreg cerul, apărea ici-colo câte un fulger răzleț, luminos,urmat de glasul strident al tunetului.
A început să picure,și în curând stropii de ploaie și-au început dansul pe oglinda mării,tulburând-o.. Fulgerele si tunetele se amestecau într-un zbucium al înaltului. N-am putut să plec,voiam să văd freamătul naturii,eram curioasă.Și-atunci am trăit o adevărată scenă de film,eram singură,eu, marea și cerul.Am văzut și-am auzit fantasticul:balaurii cenușii cu ochi de foc se înfruntau,se rostogoleau spre plajă și apă,revărsând lumini orbitoare.Departe,pe apa mării răsăreau din adâncuri corăbii fantomatice pline de umbre căutând,parcă,viața pierdută în aburii trectului.. Totul era cuprins în furtună,iar eu asemenea unei zeițe nemișcată,ocrotită, urmăream scena zbuciumului universal.
O lumină strălucitoare a risipit norii întunecoși și o formă cerească ciudată a alungat valurile spre orizont...era oare zeul din legende?
Și pe cerul limpezit,razele aurii ale soarelui au ieșit din nou , strălucind peste marea acum liniștită.
Totul s-a umplut de lumină și cer albastru,iar soarele a revenit pe imensitatea solemnă a nesfârșitului, fericită mi-am înălțat ochii spre cer,mulțumindu-i.
Explicație:
