Povestire
Cocosul de Emil Garleanu
➣ Pașa, cocosul, se trezește in toiul diminetii privind rasaritul soarelui cu ochi de poet. Iubeste frumosul mai mult decât curcanii cei umflați, gânsacii cei fără minte, rățoii cei fuduli sau paunii cei mândri, dar cu glas urât. Se luminează de ziuă și încep să se vadă dealurile, în departare, apoi, din ce în ce mai aproape, câmpul, satul și casa. Cocosul se uită prin nuc după tovarășele lui, găinile. Lângă el, bătrâna și plictisitoarea Sura și, ceva mai jos, sora ei ceva mai tânără, dar la fel de certăreață, tiganca. În dreapta, stăteau fiecare pe creanag ei, găinile Roscata, Bogheta și Cucueta, niste pisaloage. Berca de pe creanga cea mai de jos, cel puțin îl lăsa în pace. Cocosul se uită însă mai ales după Puica, ea ii era cea mai dragă. Frumoasa americancă, micuț și albă, era chiar deasupra lui. Întinse gatul și îsi dadură ,,buna-dimineața” sarutandu-se. Cocoșul își înfoie penele și privi uimit la frumusețea răsăritului de soare. O privi apoi ghiduș pe Puica, bătu din pinteni, își fâlfâi aripile și strigă din toate puterile, ca să le sperie somnul geinilor
