Un gând, venit parcă de sus, printre fuioarele de ploaie,
se opri lin deasupra capetelor noastre: "Să alergăm ...!"
Plăcerea ploii de vară, răscolitoare și nedumerită, ne încinse
sufletele, în timp ce alergam..., iar ceea ce puteam numi
fericire se descătușă în nesfârșitele noastre hohote de râs.
Uzi până-n adâncuri, dar cu fețele luminoase, ne oprirăm la prima
cafenea, unde un domn jovial, cu mustață permanent zâmbitoare,
ne îndrumă la o masă ferită, așezată aproape de ramurile unui ghiveci
uriaș, de unde ne privea calm un papagal nemișcat, pe care l-am
fi crezut din pluș, de nu ne-ar fi adresat strident, foarte clar și repetat
de trei ori: " Bună ziua !". Apoi tăcu, intrând în nemișcarea umbrelor.
