Răspuns:
Poezie de tinerete (1868), "Numai poetul" traseaza in cateva linii, aparent neprelucrate
suficient, rolul poetului in lume, in viziune evident romantica, bazata pe antiteza. Primul termen al acesteia figureaza ideea lumii trecatoare, oamenii fiind muritori, supusi acestei ineluctabile determinari existentiale, prinsa in depanarea nesfarsita a caierului temporal:
"Lumea toata-i trecatoare.
Oamenii se trec si mor
Ca si miile de unde,
Ce un suflet le patrunde,
Treierand necontenit
Sanul marelui infinit."
Oamenii ca umbre pe panza vremii, ca mii de unde revarsate pe suprafata unui continuum spatio-temporal, constituie o tema cunoscuta in spectacolul lumii. Ei continua ciclurile eterne ale naturii, respectand succesiunea lineara a timpului, trecut - prezent - viitor.
Poetul e, in schimb, o aparitie singulara in formele de manifestare a realului, definita prin metafora zborului peste valurile lumii; el poate calatori cu gandul in nemarginirea timpului, stapanind profunzimea retelei spatio-temporale a lumii:
"Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Dasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
in ramurile gandului,
in sfintele lunci,
Unde pasari ca el
Se-ntrec in cantari."
Lumea timpului este vazuta ca un imens ocean, guvernata de legi ascunse, pe care numai poetul le poate cunoaste si stapani, prin puterea gandului, pe care il foloseste in calatoria catre fruntariile timpului si ale spatiului. Valurile timpului creeaza imaginea unui univers muzical, plasticizat cu "sfintele lunci", in care se aud cantari sublime.
