„Nimfe – fiice ale lui Zeus care populau apele, pădurile şi câmpiile. Reprezentau forţele elementare ale naturii, personificări feminine ale acestor elemente, prezente în imaginaţia oamenilor, cu care ei populau natura pentru a o umaniza. Au dat, după legendă, naştere unor eroi ca Ahile, Heracles etc., existenţa lor fiind totdeauna legată de aceea a marilor zei.”
George Lăzărescu, Dicţionar mitologic



„Nicăieri diavolul cu toată puiţa şi nagodele lui nu se ascunde mai bine ca în ape. Dracul din balta, se ştie, este nelipsit dintre oameni şi cel mai amăgitor. Ia felurite chipuri: de la luminiţa care pâlpâie în beznele noptii şi trage pe călătorul rătăcit la adânc, până la fata şuie care se scaldă în vultori şi nu-i decât o ştimă vicleană, cursă pusă flăcăilor neştiutori să-i înece.
Pe Bistriţa, Necuratul rânduise de multă vreme o nagodă cu înfăţişare de lostriţă. De sus de la izvoare şi până dincolo de Piatra, peştele naibei se arăta când la bulboane, când la şuvoaie, cu cap bucălat de somn, trup şui de şalău şi pielea pestriţată auriu, cu bobiţe roşii-ruginii, ca a păstrăvului.
După prubuluiala vânătorilor de peşte, ar fi ca la doi coţi de lungă şi ar cântări. dincolo de douăsprezece ocale. Alteori însă, când vrea să înşele cu tot dinadinsul pe cel pe care şi-a pus ochii, creşte de trei ori pe-atât şi îşi schimbă arătarea. Iese şi se întinde, moale, la râniş. De departe, ai zice că e o domniţă lungită la soare pe plaja de nisip argintiu.
Lostriţa vrăjită a ademenit multă lume. Pescari iscusiţi i-au întins mrejele, dar au căzut ei în mrejele fermecătoarei, ca să se ducă pentru totdeauna la fund. A. tras în capcană copii neştiutori, copilandri furaţi de strălucirea ei, flăcăi turburaţi şi duşi în ispite de frumuseţea-i fără împotrivire. N-a fost an să nu-şi ia, acolo, în genună, dajdia ei, unul sau doi inşi scoşi din minţi.
De la o vreme, oamenii au început să-şi dea seama de primejdie şi să se păzească. Când zăreau lostriţa fulgerând ca o sabie care taie apele în sus şi-n jos, întorceau capul şi fugeau. Cei de pe plută, când o vedeau luând şuvoaiele în lung şi călătorind alături de ei, nu ştiau cum să cârmească şi să se abată din cal6a năzdrăvanei. Era prădalnică! Hulpavă de peşte, pe care-l înghiţea cu nemiluita Dar mai ales nesătulă de carne de om, cărei ajunsese să-i ducă dorul. Şi, flămândă, se făcea din ce în ce mai îndrăzneaţă, mai frumoasă, mai ademenitoare. Dar şi lumea din ce în ce mai învegheată. Căci acum lostriţa era vestită. O cunoşteau toţi şi se fereau.”
Vasile Voiculescu, Lostriţa



Demonstrează, prin dezvoltarea a două argumente, caracterul ficţional / nonficţional al textelor de mai sus.