În aer e o răcoare dulce ş-un miros sănătos de câmp şi de pădure. Niciun zgomot, nicio mişcare, nicio adiere de vânt nu se simte. Copacii, cu frunza neclintită, par zugrăviţi. Brobonit de rouă, pământul doarme încă în lumina umedă şi nehotărâtă a dimineţii. Cerul se dogoreşte ca de bătaia unei flăcări; o pulbere fină de aur se ridică din spatele codrului şi se împrăştie în sus ca şi cum ar sufla-o gura unui vulcan. Câţiva nori zgrunţuiţi, ce plutesc în albastrul cerului, prind a se rumeni pe margini. Deodată, o suliţă de foc străpunge perdeaua de arbori. Porţile zilei se deschid, şi, în valuri, curge lumina pe văi. Pământul tresare din somn, vesel şi plin de viaţă, sub calda binecuvântare a soarelui. (…)

Cum ieşim din vatra satului, cotim la stânga şi intrăm, pe spintecătura Jiului, în strâmtoarea munţilor. E de o frumuseţe negrăită drumul acesta până sus, la Polatiştea. Nicăiri n-am văzut desfăşurate cu atâta măiestrie, în acelaşi cadru, cele trei mari podoabe ale pământului – munţii, pădurile şi apa – ca în trecătoarea aceasta spre Petroşani. Şoseaua, o prispă netedă scobită-n brâul stâncos al muntelui, merge şerpuind pe marginea Jiului, care-şi taie voiniceşte albia-n piatră. Codrul răsună de vuietul undelor călătoare. De o parte şi de alta se desfac, în felurite îndoituri, înălţimile sălbatice ale Carpaţilor, unele goale, colţuroase – prăbuşituri deschise ca nişte răni în mijlocul desişurilor verzi –, altele rotunde, acoperite de păduri mari, întunecoase, nestrăbătute încă de pas omenesc. Privelişti neaşteptate, uimitoare, pururea altele, se dezvălesc la fiecare cotitură a drumului... Dar ce zgomot se aude-naintea noastră? Par urletele unei vijelii năprasnice, ş-amestec de glasuri, şi bubuituri de tunuri. Ai crede că-i pieirea lumii. Este Jiul, puternicul Jiu, care se zbate şi strigă, zugrumat între două stânci uriaşe, ce vor să-i aţie calea. Undele lui colcotă, sfărmate de bolovani, ş-azvârl în aer clăbuci albi, bulgări de zăpadă; curcubeie subţiri tremură în pulberea străvezie a stropilor bătuţi de soare. Voinicul, frumosul râu se smulge din braţele monştrilor şi pleacă hăulind devale. Iată-l tolănit într-un larg boschet de plute. Apa lui, limpede şi potolită, pare-o oglindă culcată-n ramă de verdeaţă. Şi-n tăcerea adâncă a codrului, biruitorul doarme – o aţipire de-o clipă – sub grija bătăliilor viitoare. Din când în când, îi vin alte ajutoare; pâraie repezi, desfundate din văgăuni întunecoase, gonesc curmăturile munţilor, şi-l caută, îl strigă de departe, şi Jiul le-aude, le cheamă şi le soarbe lacom în undele lui.

(Pe Valea Jiului, România pitorească, Alexandru Vlahuţă)

Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

1. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor subliniate. cuvinte subliniate> e > niciun >cativa>acesta>care>fiecare 6p

2. Precizează cazul şi funcţia sintactică pentru cuvintele scrise bolduit în text. cuvinte scrise bolduit>calatoare>urletele>care>lui 12 p



4. Motivează folosirea virgulelor în enunţul următor: Niciun zgomot, nicio mişcare, nicio adiere de vânt nu se simte. 3p

5. Alcătuieşte trei enunţuri în care cuvântele subliniate din structurile „Câţiva nori zgrunţuiţi, ce plutesc în albastrul cerului; ca în trecătoarea aceasta; îi vin alte ajutoare să aibă alte valori morfologice. Precizează aceste valori! 6 p

6. Transcrie, din primul alineat, un epitet, o comparaţie si o metaforă. 6 p

7. Argumentează, în 5-6 rânduri, că fragmentul citat constituie o descriere literară. 6p

8. Motivează, în 2-4 rânduri, existenţa în text a unui narator implicat, din perspectiva căruia este conturat decorul natural. 3p

9. Explică, în 3-5 rânduri, semnificaţia secvenţei: Undele lui colcotă, sfărmate de bolovani, ş-azvârl în aer clăbuci albi, bulgări de zăpadă; curcubeie subţiri tremură în pulberea străvezie a stropilor bătuţi de soare. 8p