A fost odată o triistuță despre care nu ştia nimeni, in afară de ea, că e fermecată. Orice
copil din lume ar fi putut oricând să călătorească pe meleaguri îndepărtate, imediat ce-ar fi aflat
de existenta spiridusului Flic, care locuia in ea. Flic purta ochelari, de citit prea mult la lumina
luminarii din trăistură, avea un burdihan mare de mâncat prea multe banane şi purta şosete verzi.
Si papuci fcusi din două frunze de mentă, bine căptuşipi cu pufușorul de pe corpul unei albine,
asa că-și răsfāja toată ziua picioarele în căptuşeala värgată cu galben și negru Flic locuia în
tristura de la inceputurile lumii. Fusese in Africa și locuise o vreme într-o colibă unde îi era prea
cald aşa că-si scosese papucii verzi și cineva preparase un ceai din ei. Flic își apucase trăistuța de
spiridus nefericit si-si luase lumea in cap. Tocmai la Polul Nord il purtase austrul, şi pe urmă un
alt vânt și altul, asa incât ajunsese tare prăfuit la albul pol. Aici locuise o vreme în casa unui copil
bine infofolit. Era tare bine și cald inăuntru și se auzeau şuierând viforul și tot felul de alte
zgomote inspăimântătoare, dar Flic bea ceai aromat cu scorţişoară (își făcuse provizii serioase) şi
nici că-i păsa de urgia de afară. Însă undeva în adâncul sufletului Flic era trist că nu-şi împlinise
încă menirea lui de spiriduş inzestrat cu o trăistuță fermecată și că niciun copil nu-i dibuise
secretul. Intr-o zi s-a strecurat afară pe nesimţite, în noaptea instelată."
(Andreea Răsuceanu - Trăistuta fermecată)​