Pelicanul
Pelicanul face parte din familia păsărilor acvatice Pelecanidae care cuprinde 8 specii. Sunt păsări mari, răspândite în regiunile temperate și tropicale.Casa lor este Delta Dunării. Pelicanul, excelent zburător și bun înotător, are un corp îndesat, un cioc lung, cu o pungă de o culoare de galben cu nuanțe de portocaliu sub el, ce se poate dilata. Pelicanii nu se pot scufunda, dar pescuiesc împreună, încercuind peștii sau broaștele și aruncându-și simultan capetele în apă cu ciocurile larg deschise, la adâncime mică. Se folosesc atunci de pungile lor ca de o plasă. Se hrănesc mai ales cu pești bolnavi sau izolați în bălți pe cale de desecare, fiind considerați ca adevărați „sanitari piscicoli”. În caz de penurie de pește, li se poate întâmpla să atace cuiburile altor păsări sau mai adesea depozitele de gunoaie omenești. Fiind păsări migratoare, sosesc în România între martie și mai, apoi pleacă în septembrie-octombrie, spre Delta Nilului, regiunea Golfului Persic sau coastele Asiei.
În România trăiesc în Delta Dunării, singurul loc din țară în care clocesc, două specii de pelicani :
Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și
Pelicanul creț (Pelecanus crispus),
reprezentând 2-3 colonii de pelicani cu efective de maximum 2 000-3 000 de indivizi.
În Bugeacul ucrainean, și limanul Covurlui adăpostește o colonie clocitoare de câtva sute de Pelicani creți.
Dar în 1855, medicul francez Camille Allard în vizită prin Dobrogea[1] număra zeci de mii de exemplare, adăugând că toate limanele și lacurile sunt acoperite de păsări de baltă, printre care pelicanii și lebedele domnesc. Dar atunci populația umană era doar de câteva zeci de mii de persoane acolo unde în secolul XXI trăiesc aproape un milion (2007) iarna, și un milion și jumătate vara.
