1. Recapitulare
Găleata şi fântâna
după Móricz Zsigmond
Era un început de vară călduroasă. O păsărică nu mai putea de sete. Fiind aproa-
pe de o fântână, zbură într-acolo. Avea de gând să ceară găleţii puţină apă.
2 Găleata tocmai era plină cu apă şi se odihnea pe marginea fântânii.
- Găleată dragă, dă-mi, te rog, puțină apă, se rugă păsărica.
- îți dau, cum să nu! răspunse respectuos găleata.
Păsărica zbură, oprindu-se pe marginea găleţii, şi îşi vârî cioculețul în apă. Sorbi
adânc şi, scoțând cioculețul afară, îl înăltă, lăsând fericită să-i alunece apa pe gât.
După ce păsărica bău cât îi trebui, zise recunoscătoare:
- Iti multumesc, găleată dragă, pentru apă!
- Bucuroasă că ţi-am fost de ajutor, îi răspunse găleata.
- Şi te rog, spune mulțumiri din partea mea şi fântânii.
- De ce şi fântânii? întrebă invidioasă găleata.
- Pentru că fântâna este aceea care ne dă apa.
- Tu crezi că apa pe care ai băut-o era din fântână? o întrebă mânioasă găleata.
- lartă-mă, eu aşa am auzit, că apa ne-o dă fântâna, se scuză păsărica speriată.
- Rău ai auzit, strigă tare găleata. Oamenii şi vitele mie trebuie să-mi mulțumeas-
că pentru apă, nu fântânii. Cine nu e orb poate să vadă că apa o primeşte de la mine, nu
de la fântână. Acum mă crezi, pasăre fără judecată? ţipă găleata către mica zburătoare.
Speriată, păsărica îşi luă zborul şi din depărtare strigă, privind înapoi:
- Dacă tu spui, te cred, găleată!
3 Fântâna, multă vreme, a tot ascultat laudele găleţii. A fost răbdătoare, ca orice
Lintelept, dar odată şi-a pierdut şi ea răbdarea.
„Am să văd ce va face găleata fără mine!" gândi ea şi secă.
Nu peste multe zile, păsărica întâlni iarăşi fântâna în drum.
„Iată găleata care are mai multă apă decât fântâna. Să-i cer apă!" gândi păsărica.
- Te rog, găleată, dă-mi puţină apă!
Găleata era pe marginea fântânii, dar razele soarelui nu se mai scăldau în ea,
căci era goală. Era tristă, iar la cuvintele zburătoarei, zise încruntată:
- Hâm! Tocmai acum mi-a băut apa o cireadă de vaci. Dar îți aduc imediat!
Spunând acestea, coborî în adâncul fântânii şi se rugă acolo, în şoaptă:
- Fântână dragă, umple-mă cu apă! Dacă ies de aici goală voi fi de tot râsul.
Fântâna nici nu se gândi să răspundă. Găleţii îi era aşa de ruşine, că nici nu a mai
voit să iasă din fântână, dar i-a trecut ceva prin minte şi a prins curaj:
- Păsărică, nu pot să-ți dau acum să bei, căci nu găsesc cepul de la butoiul meu
cu apă şi nu vreau s-o risipesc.
4 Păsărica nu a crezut povestea cu cepul. Nici calul n-a crezut şi a răspus:
Surato, cum de-ai pierdut cepul tocmai când a secat fântâna?
- Găleato, acum poţi să te mai lauzi, când nu e apă în fântână? zise boul.
- Găleata se laudă numai când fântâna e plină cu apă! zise oaia.
Noroc că fântâna înțeleaptă şi cu suflet mare, nu a continuat să fie mânioasă şi nu
peste mult timp a dăruit iarăşi apă.
Planul dezvoltat de idei, va rog​