Răspuns:
Motanul Tanul
un motanel mic, mic, cu blanita alba precum zapada, a fost adoptat de mine acum vreo doua sau trei luni. era mic, jucaus, fugea dupa toata lumea, dar avea un mare defect, adora sa se catere pe copaci. s-a intamplat o data sa il caut 4 zile si patru nopti si dupa sa-mi dau seama ca cel ce plangea de sus, cu vocea ascutita era ghemotocul meu mititel si albicios. Dar, nu numai de data aceea se intamplase sa-l pierd, chiar acum de maxim 3 zile, s-a ascuns intr-un rucsacel mic, mic, cu fluturi si papusele. Rucsacul era al unei fetite care era vecina cu mine. venea in fiecare zi in vizita, si pentru ca nu putea sa-i spuna Motanul, ii spunea Tanul. Asa il botezasem, Tanu di mama ii spunea Tanu Motanu'. Dar, ascuns in rucsacul fetitei, el nu mai putu sa iasa, si ramase cu boticul roz si cu mustatile pe afara ca sa respire. a stat la fetita Rodi peste 5 ore, dar nu mai era blanos, alb si adorabil. Era acum ciufulit, cu o bucata de carton cu lipici de soareci plinsa de blanita lui superba. parea chinuit si infometat. cand l-am vazut si eu si mama, ne-am pus mainile in cap. ghemotocul albicios si pufos, deveni o pisica de pe strazi, care parea ca traia printre gunoaie. se tolvaia tot timpul, se lingea unde era cartonul cu lipici prins de blana. asa ca am fost nevoiti sa il ducel pe Tanu la doctor. a stat o ora la aranjat si cuafat. cand ne-am dus sa il vedem, era fara blanita, tuns scurt de tot cu o fundita pe cap si cu codita care flutura de nervi. dar acum, si-a mai revenit. e mai fericit si nu mai fuge de acasa.
