De vorba cu o randunica Casa bunicilor are o terasa spatioasa. Cand se face cald, ne petrecem mult timp acolo, in aer liber. Zilele trecute am observat ca, intr-un colt al verandei, o randunica zbura de colo colo, agitata. - Randunico, ce faci acolo? -Am hotarat ca acesta este coltul in care imi voi construi cuibul! -Ce bine, inseamna ca ne vom vedea des! -Sigur, cu conditia sa nu mi-l daramati.. si asa este mult de munca la el! -Dar cum il construiesti? am intrebat. -Aduc in cioc ramurele si paie, si apoi le impletesc. E munca serioasa! -Si faci asta an de an? - Uneori nu e bevoie sa il construiesc, doar sa il refac. Daca oamenii sunt buni, imi lasa cuibul neatins cat eu sunt in tarile calde. -Ah! Tarile calde! Trebuie sa fie frumos pe acolo, asa e? - Este frumos, intr-adevar, dar cel mai mult imi place sa vin inapoi aici si sa imi cresc puii intr-o gospodarie de aomeni buni. -Stai linistita, iti promit ca nimeni nu iti va distruge cuibul, randunico! -Multumesc, acum ma oun pe treaba! Si zbura departe, dar se reintoarse repede cu niste firicele de paie in cioc. Am urmarit-o cum isi construieste cuibul cu migala si mi-as fi dorit sa o pot ajuta.
