E mijlocul lui noiembrie, toamna se apropie de sfârșit, iar finalul anului poate fi întrezărit la linia orizontului. Cu fiecare zi care trece, anotimpul culesului și al belșugului cedează în fața anotimpului geros, iarna. Acum, zilele sunt din ce în ce mai scurte, în timp ce nopțile câștigă ore, în detrimentul zilelor. Temperaturile scad cu repeziciune, frigul își așază mantia răcoroasă peste zi, iar noaptea se îmbracă într-o răceală constantă și sâcâitoare.
Întreaga natură devine mohorâtă și posacă, prin fiecare gest parcă ar dori să-și arate melancolia. Cerul, în urmă cu ceva vreme de un albastru pur, devine gri și încărcat de nori grei plumburii. Într-un proces amplu de preschimbare se află și garderoba verzuie a naturii. Hainele plantelor, ale ierburilor și ale copacilor, pline de viață și culoare sunt lepădate, cele galben-ruginii sunt acum îmbrăcate. Toate semnele anunță că natura se pregătește să intre într-o stare de amorțeală, o perioadă latentă, în care singura speranță este că zilele călduroase și luminoase ale primăverii se vor întoarce.
Singurele personaje ale toamnei care se află acum în elementul lor sunt vântul și ploaia. Cu o plăcere malefică, vântul își aruncă suflarea rece peste fiecare colț pe care îl întâlnește.
