Răspuns:
Heidi împinse o ușă și se trezi într-o încăpere scundă și întunecoasă, în mijlocul căreia se afla o vatră și o masă cu câteva căni pe ea. Era bucătăria. În fundul bucătăriei se vedea o altă ușă. Heidi o deschise și pe asta, și astfel își dădu seama că nu intrase într-o casă de păstori, cu o singură odaie, mare, si cu un pod de fân deasupra, așa cum era cabana bunicului.
În a doua încăpere, Heidi o găsi pe Brigitta, mama lui Peter, cârpind ceva în fața unei măsuțe, iar într-un colț al odăii zări o bătrână gârbovă, care lucra de zor la roata de tors. Heidi se apropie de ea și-i spuse:
- Bună ziua, bunico ! Uite, am venit, m-ai așteptat mult ?
Apoi apucă mâna întinsă de bătrâna care, după ce stătu un pic pe gânduri, începu:
- Tu ești fetița aceea care trăiește acolo, sus, la bunicul ? Și te cheamă Heidi, nu-i așa ? Dar cum se face că ai mâinile atât de calde ? o întrebă ea, fericită că o avea pe micuța Heidi în preajma ei.
Heidi îi povesti cum a coborât cu sania împreună cu bunicul ei și cu ce grijă a înfășurat-o el în sacul cel mare și gros, ca să nu-i fie frig.
- Hai, copila mea bună, vino aici să-ți spun ceva; eu, ce e drept, de văzut nu mai văd, dar de auzit aud încă foarte bine, și cuvintele frumoase rostite de tine mi-au înduioșat inima. Hai, vino și te așează lângă mine și povestește-mi ce faci tu acolo sus, la bunicul tău. Pe vremuri l-am cunoscut foarte bine, dar de ani de zile nu mai știu nimic despre el, decât ce aud de la Peter.
Bunica tăcu mulțumită și o ascultă pe Heidi cum îi povestește despre viața ei acolo sus, în munți, despre zilele lungi petrecute împreună cu Peter și despre toate minunățiile pe care avea prilejul să le vadă. Heidi îi mai povesti apoi ce făcea bunicul în ceasurile îndelungate cînd ea stătea tot timpul lângă el: ba o ceșcuță, ba o lingură, ba o iesle pentru fânul caprelor, și tot așa mereu făcea câte ceva. Și-i mai spuse bătrânei câte mai aveau de făcut și bătrâna o asculta cu atenție și numai din când în când îi spunea Brigittei:
- Auzi, auzi ce spune mititica !
Povestirea copilei fu tulburată de intrarea lui Peter, care văzând-o pe Heidi, amuți de uimire.
- Cum, te-ai și întors de la școală ?! strigă bunica mirată. De mult n-a mai trecut după-amiaza atât de repede. Ei, cum a fost la școală ? Mai ai mult până când ai să știi să citești ? De când trag eu nădejde că ai să înveți carte și într-o zi ai să-mi citești imnurile acelea frumoase din cartea mea de cântece; s-a scurs atâta amar de vreme de când nu le-am mai auzit, încât le-am și uitat... Păcat că înveți așa greu alfabetul.
- Să aprind lumina, spuse deodată mama lui Peter, care tot mai ședea la masa ei și cârpea hainele băiatului. Ca să vezi, s-a și întunecat... După-amiaza asta a trecut și pentru mine foarte repede...
La auzul acestor cuvinte, Heidi se ridică de pe scaun, îi întinse mâna bunicii și, după ce își luă rămas bun de la Brigitte și Peter, se îndreptă spre ușă. Bunica îi spuse lui Peter:
- Du-te cu ea de-o însoțește și vezi să nu cadă și, mai cu seamă, vezi să nu-i fie frig.
- Ai cu tine măcar un șal ? o întrebă bunica pe Heidi.
- Nu, nu am, răspunse ea pregătindu-se să plece, dar nu-ți fie teamă, bunico, n-o să-mi fie frig. Și spunând astea, ieși pe ușă afară.
Bunica, îngrijorată că fetiței o să i se facă frig până sus la cabana bunicului, își trase iute șalul de pe ea și o rugă pe Brigitte s-o ajungă din urmă și s-o înfășoare bine. Dar nici nu apucară bine copiii să înainteze câțiva pași pe poteca înghețată, când apăru bunicul care o luă iute pe Heidi în brațe, și, după ce o înveli cu sacul, îi spuse:
- Bravo, ești o fetiță cuminte, te-ai ținut de cuvânt !
sper că te-am ajutat!!
