Răspuns:
Inca din vremuri imemoriale. Aceste manifestari – cuprinse in ceea ce Mircea Eliade denumea ,, traditie folclorica “ si dintre care unele au razbatut pana in viata contemporana a taranului roman – erau menite sa determine , prin procedee de natura magica , fertilitatea pamantului (,, paparudele “ , ,, caloianul “) , sa contribuie la imbelsugarea traiului zilnic , sa consemneze momente calendaristice sau ciclul evenimential al vietii si al mortii ( ,, brezaia ” , ,, cucii ”) .Ele se desfasurau , dupa imprejurari , in mijlocul naturii , mai ales primavara si vara , in sate ori in casele oamenilor , totdeauna in prezenta unui ,, public ” interesat sufleteste de productiile respective ( implicand adesea masti ) , si erau practicate potrivit unor ,, scenarii ” constituite prin traditie orala , de catre ,, interpreti ” ( barbati , femei si copii ) anume alesi . Acestor practici li s-au suprapus in antichitate manifestarile cu caracter spectacular ale autohtonilor geto – daci , cele aparute pe tarmul Marii Negre prin intermediul coloniilor grecesti , precum si cele aduse de colonistii romani in Dacia ; in secolele II – VII ele au capatat trasaturile specifice noii spiritualitati romanesti atunci nascute , fiind imbogatite apoi cu adaosuri laice si religioase medievale , pentru a fi sintetizate treptat in asa numitele productii folclorice cu caracter teatral care aveau sa devina in secolele XVIII – XIX elemente formative ale fenomenului teatral national cult .Cea mai veche incercare dramaturgica originala cunoscuta pana astazi este cuprinsa intr-o scriere anonima ( apartinand poate lui Samuil Vulcan ) , descoperita de Nicolae Densusianu in biblioteca Episcopiei romane din Oradea , datand probabil din anii 1778 – 1780 si intitulata Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa (Uciderea lui Grigore Voda in Moldova exprimata in forma de tragedie ) .Din primii ani ai secolului al XIX – lea exista in Moldova cele trei scene pentru teatrul de papusi ale lui Costache Conachi , intitulate : Giudecata femeilor , Amoriul si Comedie banului , Constantin Canta . Aceasta din urma , scrisa in colaborare cu Niculae Dimachi si Dumitrache Beldiman vadeste certele inclinatii pentru dramaturgie ale autorilor dar si neimplinirea lor .Intre cele dintai incercari dramatice romanesti enumeram : fragmentul dintr-o piesa in versuri intitulata Serdarul din Orhei descoperita de Vasile Alecsandri , care presupunea ca dateaza din 1811 , continand dupa parerea Bardului de la Mircesti , o incercare de satirizare a parvenitismului , apoi prelucrarea dupa Gessner si Florian Mirtil si Hloe a lui Asachi , dar mai ales pamfletele dramatice ale lui Iordache Golescu , intitulate Starea Tarii Rumanesti acum in zilele Mariei Sale lui Ioan Caragea – Voievod ( 1818 ) si indeosebi Barbul Vacarescu , vanzatorul tarii ( probabil 1828 ) .Cea dintai perioada de inflorire a dramaturgiei originale o gasim in legatura cu momentul revolutionar de la 1848 , sub forma dezvoltarii comediei satirice , cand o serie de dramaturgi isi propun sa tintuiasca la stalpul infamiei , cu mijloacele comicului moravurile decazute ale societatii vremii : parvenitismul , casatoria din interes , moda imitarii cu dinadinsul a unor obiceiuri din lumea occidentala , stalcirea limbii romane , surprinse in structuri teatrale foarte simple si cu resurse literare inca modeste .Printre acesti dramaturgi trebuie amintiti Costache Facca ( 1800 – 1845 ) , autorul piesei Comodia vremii sau Frantuzitele (1833) , Alecu Russo (1817 – 1859 ) , autorul pieselor Jignicerul Vadra si Bacalia ambitioasa ( ambele in 1846 ) , Costache Balacescu (1819-1880) , autorul comediei O buna educatie (1845) , marele prozator Costache Negruzzi (1808 – 1868) , autorul Carlanilor (1849) si al Muzei de la Burdujani (1851) .Principala contributie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduce Vasile Alecsandri (1821 – 1890) , personalitate complexa si reprezentativa a culturii nationale : poet , prozator , memorialist si dramaturg , animator de viata literara si teatrala .Format in spiritul culturii franceze , el si-a incercat initial pana de dramaturg prin prelucrarea unor teme din literatura pariziana a vremii , gasindu-si insa in curand tonul original .Inceputul il constituie Iorgu de la Sadagura (1844) si Iasii in carnaval (1845).Anii care au urmat ii aduc lui Vasile Alecsandri maturizarea talentului , dramaturgul sintetizand din creatiile anterioare un personaj nou – Coana Chirita . Cele doua realizari principale din aceasta serie Chirita in Iasi (1850) si Chirita in provincie (1852) , releva pozitia critica a lui Alecsandri fata de viata sociala a vremii dar si perfectionarea mijloacelor sale de creatie ( constructia decisa a personajelor , precizia replicii , efectele comice ) pana intr-atat incat personajul principal a ramas multa vreme legendar , iar piesele respective rezista inca reprezentarii in zilele noastre .
Explicație:
