In lungul câmpiei arse, pustii, se înaltă doar
singur palc de sălcii ce ocrotesc, sub umbra
deasă a crengilor despletite, un izvor din care şi
ele îşi sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând
in față, ca pe o nåframă, o baltă mică, pe care,
uneori, o împunge, ca un ac de tăun, câte o rază
de soare.
adăpostească
în frunzişul sălciilor acestora se strâng stoluri
întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se
de căldura cotropitoare.
Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți
, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate işi găsesc
aici sălaşul. E un ciripit
, un piuit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest
umbrar singuratic. Şi păsările trăiesc ca-n împărăția lor...
Azi e o zi înăbuşitoare. E în iulie. Aerul ondulează, pare că-i sufletul pământului ostenit de
alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din
izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arşiţei.
Emil Gârleanu, Musafirul

Transcrie din text o comparație o enumerație ​