Marina era o fetiță care, din cauza ploii care o ținea în casă, se plictisea.
A rugat mai multe lucruri, pe rând, să îi spună o poveste dar acestea au refuzat-o: ceasul i-a spus că însăși trecerea timpului prin tic-tac-ul lui spune o poveste dar că nu o pot auzi cei ce stau degeaba, floarea i-a spus că poate vedea poveste în petalele și frunzele sale, dar Marina nu vedea nici o poveste. Ploaia a fost cea care, la rugămintile fetei, începu să spună despre tot ceea ce ating picăturile sale, dar i-a mai spus că trebuie să înțeleagă "vorbele picăturilor". Tocmai atunci la pervazul ferestrei Marinei se așeză din zbor o rândunică venită din țările calde.Atunci fata o rugă și pe rândunica ostenită să-i spună o poveste. Rândunica i-a răspuns că se pot întinde la povești abia după ce își repară cuibul aflat la streașina casei după ce aranjează totul în așteprare unor musafiri. Apoi a întrebat-o pe fată ce face, iar fata i-a spus că stă "degeaba și se plictisește". Atunci, pasărea a rugat-o s-o ajute făcându-i un covoraș pentru cuib. Fericită, Marina i-a spus că are materiale și se și apucă de treabă. Apoi a început să coasă chipul florii, al picăturilor de apă și chiar în mijloc l-a cusut pe domnul cess. Abia atunci a început să audă povestea tuturor: a florii, a ploii, a ceasului.
