Răspuns :
Răspuns:
Les trois grâces este o nuvelă scrisă de Mircea Eliade (1907 - 1986) în 1976 la Paris, fiind în exil. Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filozof şi profesor român la Universitatea din Chicago.
După mai mulţi ani, doctorul Tătaru, în timp ce era la o plimbare cu foştii lui colegi de universitate, inginerul Hagi Pavel şi botanistul Filip Zalomit, o reîntâlneşte din întâmplare pe Frusinel şi moare, căzând pe un povârniş. Totul se petrece prin anii 1958-1961, într-o Românie sufocată sub apăsarea unor draconice interdicţii ideologice, circumstanţe în care, în urma unor denunţuri „colegiale”, tratamentul este brusc întrerupt şi interzis printr-un ordin „venit de sus”, doctorul Tătaru îşi distruge toate însemnările şi fişele de observaţie medicală, fiind transferat disciplinar la un alt spital, iar cele trei nefericite paciente sunt condamnate să trăiască de-atunci încolo „ca florile, după soare”, întinerind în fiecare primăvară şi îmbătrânind în fiecare toamnă - o continuă sursă de nefericire pentru cele trei femei. Securitatea, ce între timp a devenit conştientă de valoarea descoperirii, cercetează cazul, punând-o pe femeie sub urmărire, pentru a recupera formula miraculosului ser al întineririi. Colonelul Emanuil Albini de la „Secţia de Cercetări şi Informaţii” îl sileşte pe profesorul Filip Zalomit, prieten din tinereţe al doctorului Tătaru să colaboreze, în acest scop. Albini o compară pe Frusinel („Euphrosyne”), cu Persefona, care 6 luni pe an (toamna şi iarna) trăia sub pământ, alături de soţul ei (zeul morţii, Pluto), iar celelalte 6 luni (primăvara şi vara) trăia alături de mama ei, Ceres, zeiţa recoltei şi grâului. Revenirea ei alături de mama sa, era asociată cu venirea primăverii, a renaşterii naturii şi era considerată zeiţa fertilităţii. În schimb, Zalomit o vede ca pe o femeie ce suferă infernal, trăind schimbările prin care este obligată să treacă. Finalul nuvelei este deschis, autorul lăsând cititorului libertatea de a-şi imagina sfârşitul acesteia.
Explicație: