Răspuns:
predarea universitară a literaturii. Astăzi, când multe lucruri nu sunt, dar par a fi..., credeţi că literatura mai există?
- Am o încredere de nezdruncinat (poate chiar mai mult de atât, oricât de patetic ar suna: o credinţă) în existenţa literaturii. Consider că Virginia Woolf avea pe deplin dreptate (şi multă expresivitate) atunci când scria că literatura există „cum se coace zmeura, cum cresc merele, cum se petrec alte fenomene în natură”. Sigur, dincolo de toate diferenţele care există între natură şi cultură (care nu sunt puţine şi pe care nu vreau să le minimalizez, dar nici nu vreau să le aduc acum în discuţia noastră, care ar deveni prea doctă şi preţioasă), literatura e o artă la îndemână, care îngăduie accesul cel mai uşor, căreia i se alocă mult timp (cel mai mult timp) în parcursul şcolar. Problema este ce facem cu ea. Şi se poate spune că nu întotdeauna o folosim destul de inteligent, că nu mizăm pe potenţialul ei existenţial (ci pe dimensiunea ei muzeală, prost înţeleasă, de obiect pe care îl pui în vitrină şi-l ştergi, din când în când, pios de praf), că nu valorificăm atractivitatea („lipiciul”, dacă-mi îngăduiţi) textului literar, adecvată vârstei cititorului şi timpului nostru, cu ritmuri atât de accelerate.
