Aerul rece al dimineţii, plin de mirosul dulce al primăverii, a trezit-o la viaţă. Zgribulită, deschide ochişorii mici, ca două bobiţe de mărgele, şi priveşte în jur. Deschide ciocul mititel, ca şi când ar căsca, după care îşi întinde aripioarele. Mici, cu pene diafane, aripioarele par atât de firave încât te întrebi dacă poate zbura cu ajutorul lor şi nu sunt cumva doar de decor. Clipeşte des din ochişorii gingaşi şi se uită tensionată în stânga şi-n dreapta. Ca la un semn începe să scoată sunete ascuţite. Ciripitul suav şi melodios continuă vesel molipsind şi alte păsări din jur. Dintr-o dată liniştea absolută este invadată de un adevărat cor de ciripituri, pe mai multe voci. E greu de înţeles ce se întâmplă: dacă discută, se ceartă sau râd fericite. Păsările par a fi la un concurs de ciripituri, în care cea care ciripeşte mai tare şi mai des câştigă. Zarva făcută de păsărelele gureşe este impresionantă: atât de mici şi de plăpânde, dar cu o voci atât de puternice şi răsunătoare. Sunetele cresc în intensitate ca şi când ar anunţa ceva important. Apoi, brusc cârdul de păsări tumultoase se desprind de pe craca copacului. Zboară precum ciripesc. Bat puternic şi rapid din aripi, după care planează scurt. Schimbă direcţia de zbor de mai multe ori, efectuând un ocol în jurul copacului din care s-au ridicat. Apoi revin pe aceeaşi creangă şi încep să ciripească mai aprig decât înainte. Trilurile prelungi şi repetate se aud până în depărtări. Sub mângâierile discrete ale soarelui blând de primăvară, păsărelele se desfăşoară în voie ca şi când întreaga natură ar fi un spectator la concertul pe care ele îl susţin cu atâta măiestrie.
