Goe la școală
Goe deschise ușa clasei, se îndreptă spre banca lui, mereu aceeași,
banca a 4-a, rândul de la geam.
În clasă, nimeni..., nimeni, nimeni ! Astfel că, el simțea, la modul cel mai tragic, cum se face că împărțirea la zero este operație imposibilă,
pentru că în acest caz, exceptat de la logică, el nu putea, să împartă impunătoarele lui șuturi celor 29 de colegi, acum inexistenți.
Iar șuturile lui erau bine plasate, cu efect studiat îndelung, permanent inspirate din galeria marilor golani, numiți, pe alocuri, fotbaliști...
Cei mai mulți dintre colegii lui veneau, de obicei, după 8:30, călcând greoi,
căscând a somn, bosumflați și necomunicativi.
El, domnul Goe, privea pe fiecare cu un fel de tandră tristețe, le zâmbea mecanic, fluturând zâmbetul deasupra capetelor lor ovale, lipea apoi zâmbetul pe varul pereților, unde tristețea devenea eternă, simbolică
și imaculată.
După acest eveniment cotidian, simplifica rapid viitorul cel mai apropiat, pregătind, cu stăruitor rafinament, ca pe niște chifteluțe aromate,
triplete, seturi și duzini de greșeli gramaticale, pentru a fi gustate
de oricare dintre profesorii de zi cu zi.
"Here's a sample task", gândea el, în limba obișnuit barbară a fosilelor
nevertrebrate din podurile școlilor normale, apoi, cobora încet treptele
celor două etaje, deschidea porbagajul BMW-ului său, proaspăt vopsit
în negru lucios, scotocea și scotea din fundul unei cutii albastre un
pachet de țigări „Gold”(cu extract total de salcâm și păpădie), îl mirosea absent, insistent pe alocuri, șoptind clar pietricelelor din asfalt :
"Tutunul dăunează grav sănătății bolnavilor acestei planete".
