Cartea începe cu un băiețel care intră într-un anticariat. Pe băiețel îl cheamă Bastian Balthasar Bux, pe scurt, Bastian. El intrase acolo întâmplător, alungat de ploaie și de alți băieți care-l alergau, ca să-l batjocorească. Însă, mai presus de voința sa, Bastian se trezește furând o carte, în timp ce anticarul răspundea la telefon. Cartea aceea se chema POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT. Fugind cu cartea, Bastian se ascunde în podul școlii unde învăța, și începe să o citească. Era un băiețel dezamăgit în multe privințe, care se simțea singur, neînțeles, nesusținut. Mama îi murise, tatăl era prea trist ca să-l mai bage în seamă, iar la școală copiii îl considerau un ciudat și-l porecleau. Era un băiat mai grăsuț, căruia îi plăcea să născocească povești. Ar fi plecat în lumea largă, să nu se mai întoarcă niciodată – nici la școală, nici acasă. Dar nu avea unde să plece. Atunci s-a retras în podul școlii, unde știa că nu va fi căutat de nimeni.
Începând să citească din carte, Bastian se simte tot mai transpus într-o lume nouă, cu personaje ciudate, care locuiesc în Fantazia. Dar Fantazia e în primejdie, să fie înghițită de ... nimic, adică să dispară.
Aici mă opresc cu povestitul, pentru a mărturisi alte ciudățenii: pe măsură ce o citești, ai tot mai mult senzația că acel Bastian ești tu, cititorul, intrat într-un dialog peste timp cu autorul și cu personajele. Acest lucru m-a făcut mai curioasă, interesându-mă despre carte: a fost publicată prima dată în 1979, în Germania, a fost și ecranizată de mai multe ori, fiind considerată un roman fantastic, o capodoperă a literaturii pentru copii. Autorul, Michel Ende (1929 – 1995), a primit multe premii pentru carte, fiind cunoscut și pentru alte scrieri renumite, precum MOMO.
...În Fantazia erau probleme. Crăiasa Copilă, cea care domnea acolo, era bolnavă. Odată cu boala ei, murea întregul univers al Fantaziei. Spre a se vindeca, Crăiasa Copilă trebuia să primească un nume nou de la un om, deci nu de la cineva din cuprinsul Fantaziei. Atreiu, un băiat curajos din Fantazia, are misiunea de a desluși taina bolii Crăiesei Copile, în timp ce Fantazia se topește treptat în neant. Atreiu trece prin multe încercări, până să afle dezlegarea misterului. Neantul îi înghite pe toți cei fără speranță. Personajele Fantaziei care sunt înghițite de neant ajung în lumea oamenilor, unde se prefac în minciuni, iluzii, amăgiri, în “idei fixe în mințile oamenilor, în teamă, acolo unde în realitate nu există nimic de care să te temi, în lăcomia de a avea lucruri care îi îmbolnăvesc, în disperare acolo unde nu există niciun motiv de disperare”, în minciuni frumoase sau urâte, prostești sau înțelepte. Doar cele care rămân în cuprinsul Fantaziei au viața lor, aparte. Dar în lumea oamenilor, există persoane care se străduiesc să-i convingă până și pe copii că Fantazia nu există.
Bastian înțelege că nu numai Fantazia este bolnavă, ci și lumea oamenilor, deoarece auzise tot mai des în jurul lui vorbe descurajatoare, viața părea atât de cenușie și monotonă, lipsită de mistere și minuni, iar majoritatea erau resemnați cu o asemenea viață. El se hotărăște treptat să ajute, să salveze Fantazia. Pe măsură ce citește, înțelege că e tot mai mult vorba despre el. Trebuia să dea un nou nume Crăiesei Copile. Se hotărăște greu, îi e frică să intre în Fantazia, îi e rușine de propria înfățișare. În cele din urmă, Bastian se hotărăște, dând numele cel nou: Puișorul Lunii. În acel moment, el intră în Fantazia.
Crăiasa Copilă – alias Puișorul Lunii – îl informează că-și poate pune orice dorință, întrucât acolo toate i se vor îndeplini, iar Fantazia va renaște din dorințele lui. Bastian trece prin multe peripeții, își dorește multe lucruri: printre care și să devină mai frumos, mai curajos decât în realitate – ceea ce i se împlinește; străbate ținuturi neînchipuit de frumoase, numai că, odată cu fiecare dorință îndeplinită, își pierde câte o amintire din lumea oamenilor, riscând să le piardă pe toate și să rămână prins în Fantazia, fără a mai găsi drumul înapoi.
