Salve!
Vâjjjjj, vâjjjjj se auzea gerul cel naprasnic care aducea cu el mii de stelute sclipitoare si albe precum aripile unui inger. Aceste frumoase stelute cadeaua din infinitul cerului, parand ca nu se mai opresc. Era foarte frig, dar , cu toate astea, copiii urlau pe ulitele satului. Unii se dadeau cu sania, altii se bateau cu bulgari si altii faceau oameni de zapada.
Maria, o frumoasa fetita cu par balai si buze rosii precum ciresele, cu obrajii inghetati si mainile micute, ii pune maini noului ei prieten inzapezit, pe care l-a numit Gerilă. Seara, de teama ca acestuia ii va fi frig, hotaraste sa il duca in casa, langa semineu, pentru a se incalzi. Fetita se duce sa se culce si nu dupa mult timp, aceasta s-a scufundat in lumea viselor, intalnindu-se cu Mos Ene.
Dimineata, cand discul de aur lumina cu putere si ii mangaia ochii fetitei, dupa ce ea s-a trezit si si-a facut toaleta, a mers sa isi vada amicul insa... acesta nu mai era! Ooo... nu! Era o balta de apa, s-a topit! Ce tristete pe sarmana fetita... care incepe sa planga. Mama ei, vazand-o ca plange, o intreaba de ce era trista. Maria ii spune mamei ca Gerilă a plecat, mama rade, spunandu-i ca nu a plecat, ci s-a topit caci oamenilor de zapada nu le place caldura. Fetita a ras si ea si din acea zi, nu a mai adus niciun amic de zapada langa semineu.
