Într-un sat trăia odată un fierar pe nume Handac care își construise un baros cât un car. I s-a dus vestea în sat și toți boierii au început să vină să vadă barosul, însă cum îl vedeau, picioarele li se înmuiau și arau duși acasă pe brațe.
În țară trăia un thagàr (împărat țigan) bogat dar zgârcit cum nu se mai văzuse niciodată. Auzind și el de Handac, puse slugile să-l aducă la palat, gândindu-se că acesta va face niște lacăte pentru magaziile lui cu bogății, pe care nu le va deschide niciun hoț niciodată.
Handac veni și pe dată construi cu barosul lui un lacăt, pe care thagàrul îl și probă pe o magazie unde ținea ascuns praful de pe uliți. Scoase din închisoare pe cel mai bun hoț al tării și îl puse să spargă lacătul, dar cât se chini el, nu reuși să-l desfacă. Hoțul ca să scape cu viață, îi ceru thagàrului iarba fierarului pentru a-l desface și cum slugile lui nu găsiră nicăieri în țară, îi porunci lui Handac să plece să caute iarba fierarului.
Pe drum Handac se întâni cu un urs mare pe care îl întrebă de iarbă, dar acesta nu știu și plecară spre vulpe. Nici ea nu știu și nici cerbul, dar când ajunseră la vultur, acesta le spuse că iarba fierarului se mai găsește doar pe muntele Dad, pe care îl păzește un zmeu fioros și norii se bat cu munții.
Handac se urcă pe vultur și plecară spre muntele Dad pentru a culege iarba fierarului. Zburară și ajunseră în lună, care îl învăță cum să procedeze cu aricii care numai ei puteau găsi această iarbă. Fierarul cel năzdrăvan și vulturul ajunseră pe muntele Dad și începu să caute o vizuină de arici. Găsi puii de arici pe care îi închise într-o cușcă construită de el. Aricioaica când veni și văzu puii închiși în cușca cu lacăt, fugi repede și când se întoarse avea în gură iarba fierarului. Desfăcu lacătul și Handac culese smocurile de iarbă de pe jos.
Când să plece, apăru și zmeul cel fioros. Handac se luptă cu el și cu ajutorul vulturului care îi scoase zmeului ochii, reuși să-l învingă. Se întoarseră la thagàr și încercară iarba pe lacătul făurit de Handac și cum acesta nu se desfăcu, thagarul cel zgârcit îl puse să construiască alte 999 de lacăte pentru celelalte magazii cu bogății pe care le deținea.
Când ajunseră la ultima magazie, thagarul află de la paznic că toți ceilalți paznici de magazii fuseseră închiși înăuntru. Fugiră înapoi la primul lacăt construit și îi ceru lui Handac cheile, dar acesta îi spuse că nu a făcut chei pentru că tocmai el i-a cerut să nu facă.
Atunci thagarul i-a poruncit fierarului să spargă lacătul pentru a-l scoate afară pe paznic, însă Handac s-a înfuriat și a lovit cu barosul lui cât carul, pereții magaziei. Pereții s-au sfărâmat și odată cu ei și lăzile cu praf. S-a iscat o vijelie puternică care l-a luat pe sus pe thagar și la dus tocmai pe lună unde l-a agățat de felinarul care aprinde luna.
Când a reușit să se elibereze, thagarul a căzut pe pământ și s-a făcut praf și pulbere. Toată lumea a fost fericită că au scăpat de thagarul cel zgârcit și au vrut să-l pună în locul lui pe Handac. Fierarul însă a refuzat spunând că nu este pentru el și a plecat obosit spre casa lui.
