Poate cineva să mă ajute cu un rezumat în cel puțin 100 de cuvinte? ,,Aveam mai putin de şase ani, mă chema tot Băiețel și mă uitam mirat la lume cu aceeași
ochisori de gânsac. Părinții mei iși mutaseră gospodăria în sat, la doi kilometri de târg, ca
să pot eu umbla printr-o grădină și ca să descopăr, prin fundul ei, un drumușor la pârâu și
la moară. [...]
- Moş Ioane, dar o dobă poți să întocmești?
- Ce fel de dobă?
De acelea cu care merg umblă băieții la Sfântu-Vasile.
- Aha! te gândești să umbli cu uratul? Nu cred să te lese mama și tata. Dar dacă-i vorba
de dobă, apoi nimene nu ti-a face o mai cu meșteșug decât mine. O bați la Moldova și se
aude în Craiova.
- Cum ai zis? mă întorc eu, surprins.
- Foarte bine am zis. Bate doba la Moldova și s-aude la Craiova. Asemenea ostroment îți
pot eu alcătui. Ș-apoi după ce te-oi învăța și urătura, poți să te duci și la regele să uri. Își
vâră nasu-n geam să te vadă și zice: halal urătură! halal dobă! Voi vistiernicilor dați acestui
urător un leu de parale. În noaptea aceea de Sfântu - Vasile, după ce te întorci de la urat,
dacă stai neclintit afară și aștepti miezul nopții, vezi deschizându-se în cer o lumină tainică
și în acea clipă poți auzi cum grăiesc ele în de ele dobitoacele. [...]
- Intră! A strigat dinăuntru mama lui Frant. Cine-i acolo?
Când m-a văzut și-a pocnit palmele una de alta.
- lezus-Maria! ce-i cu tine, Băiețel? unde te duci?
- Mă duc la urat, cu Frant.
- Bine, duceți-vă, dar mai întâi să vă dau să mâncați ceva. Ce-i cu băţul ista așa de mare?
Ce faci cu el? cu cine vrei să te bați? [...]
Îndată ce s-a făcut cerul roșu pe gheață de la o casă la alta și am pornit la asfințit și s-a
întins umbra amurgului, eu și Franț am apărut în peisajul violet, ne-am uitat la copiii
încotoșmănați care tropăiau și noi spre noaptea necunoscută care se apropia. Am ridicat
băţul de corn ca să bat la poarta amurgului, clopoţelul lui Franț a sunat. Astfel mi-am făcut
prima expediție. După un sfert de ceas mi-am adus aminte de sprâncenele nouroase ale tatei.
l-am mărturisit tovarăşului meu că nu m-am cerut de acasă. Odată cu celelalte cârduri de
copii mărunți, ne-am retras, pe când începeau tălăncile, buhaiurile și răcnetele plugarilor
celor mari. Târgul se umpluse de freamăt. [...] Am zărit, în scurte văpăi de lumină, măști
venite din altă lume, urși cu blăni de fân, capre care clămpăneau. Deasupra zvonului, cerul
era plin de stele și de tăcere înghețată. [...]
Cu inima bătând, m-am grăbit spre casă. Ajungeam într-o goliște unde se isprăvea târgul
și începea satul. Pornea de-acolo și un șirag de copaci goi spre ţintirim. Am început a fugi.
M-a ajuns cineva cu pași mari din urmă; m-a cuprins de mâna stângă și m-a călăuzit printr-
o vale de liniște cătră zarva satului; întăi se auzea liniștit, pe urmă mă împresurară dănțuind
felurite dihănii ale sunetelor. Sfântul Petrea mă ducea de mână fără să spuie o vorbă. Mult
mai târziu am înțeles că nu putea să fie decât tatăl lui Frant.
Deodată m-am oprit. Casa noastră se uita cu toate ferestrele la mine. Sfântul Petrea mi-
a dat drumul; a intrat în întuneric; am rămas singur. Am privit către făcliile cerului, clipeau
la mine. Păşeam cu fereală prin preajma grajdului. Am întins urechea ca s-aud şoaptele
dinlăuntru. S-a aprins un fulger și s-a deschis o lumină în adâncimea înaltă; ş-am stat ca s-
ascult cum grăiesc dobitoacele ele în de ele.
Mihail Sadoveanu, în noaptea când grăiesc dobitoace''​