Dragă Ioana,Sper că acolo departe, unde ai plecat acum un an, ți-ai găsit pacea. Noi suntem bine, care cu școala, care cu munca, mai scriem din când în când pe bloguri, mai comentăm pe Facebook, ne mai vedem pe la conferințe, mai protestăm pentru biblioteci (și nu numai). Viață merge mai departe așa cum bine face ea însă vezi tu, draga mea, e mai greu de trecut prin ea când îți pleacă un prieten.Să nu te superi pe mine Ioana dar îmi e dor de tine. Am avut în acest an mai multe momente când, concentrată fiind pe munca mea, mă trezeam că vreau să îți scriu sau să te sun să povestim despre o idee sau să îți cer părerea. Sigur ți-ar fi făcut plăcere… Nu mai ești cu noi de ceva vreme dar locul tău nu am reușit să-l umplu. O să-ți spună și fetele din biroul care acum îți poartă numele sau cititorii de la Colecții speciale, cât de gol e încă locul tău. Chiar și o colegă din Galați cu care nu te-ai întâlnit niciodată dar cu care ai corespondat și pe care am găsit-o în drumurile mele prin țară mi-a spus că îi lipsești. Ai avut tu darul ăsta de a da dragoste fără a cere nimic în schimb și noi, cei care am avut bucuria să te cunoaștem, ne-am obișnuit cu ea.Îmi e dor de vorba ta blândă, de zâmbetul cald, de gândurile tale bune, de îndemnurile prietenești, de discuții despre viață și bibiotecă (separat și împreună). Îmi e dor să mă trezesc dimineață și să citesc pe blog o postare din care să transpară în fiecare propoziție dragostea de carte și de bibliotecă, respectul față de profesie și de colegi, dorința sinceră de a înțelege lumea cuvintelor în orice format. Cred că datorită prieteniei tale mulți dintre noi suntem acum bibliotecari mai buni. Eu una sigur sunt un om mai bun deoarece te-am cunoscut și pentru asta îți mulțumesc.Te îmbrățișez de departe cu drag și dor...
