Bălţi (rus. Бельцы) este un oraş cu statut de municipiu la nordul Republicii Moldova. Oraşul se află în mijlocul stepei Bălţului. Oraşul este situat la 138 km la nord de Chişinău, nod de cale ferată, se învecinează cu oraşele Făleşti, Glodeni, Rîşcani şi Sîngerei, care se află la o distanţă de 20-40 km. Municipiul Bălţi este al treilea centru urban după mărime şi populaţie în Republica Moldova, surclasat doar de Chişinău şi Tiraspol.
Geografia oraşului Bălţi
Suprafaţa municipiului Bălţi constituie 78001 ha, dintre care: oraşul Bălţi – 4143 ha, satul Elizaveta – 2677 ha, satul Sadovoe – 980 ha. Fondului funciar este structurat astfel: terenuri cu destinaţie agricolă – 3 331 ha; terenuri ale localităţilor – 2 669 ha; terenuri destinate industriei, transporturilor, comunicaţiilor şi cu altă destinaţie specială – 990 ha; terenuri fondului silvic şi destinate protecţiei mediului – 530 ha; terenuri ale fondului apelor – 275 ha; terenuri destinate fondului de rezervă – 6 ha. Suprafaţa totală a terenurilor situate în cadrul perimetrului localităţilor urbane Bălţi este de 4143 ha.
Istoria oraşului Bălţi
Istoria Bălţiului începe odată cu stabilirea pe aceste meleaguri a primilor oameni în epoca paleolitică. Precizarea cu exactitate a primei atestări a localităţii de la confluenţei râurilor Răut şi Răuţel generează divergenţe între istorici. Spre deosebire de celelate oraşe moldoveneşti, Bălţiul se include în procesul urbanistic mult mai târziu. Localitatea intră în limba actelor tocmai spre finele secolului al XVI-lea ca un sătuc obişnuit. Din acest sătuc începep să se dezvolte un târg, căruia, în 1818, i s-a atribuit statutul de oraş. Avea o populaţie mică, care practică agricultură, meşteşigărit şi comerţ. Pe parcursul secolului al XIX-lea Bălţiul devine un important centru specializat în comerţul cu cabaline şi bovine. Constrcuţia căii ferate în 1894 a facilita exportul în Imperiul Austro-Ungar. În perioada interbelică ritmurile dezvoltării economice a Bălţiul sunt cele mai mari în Basarabia, întrecând chiar şi Chişinăul. De asemena, se schimbă vertiginos aspectul arhitectural al oraşului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial infrastructura oraşului a suferit enorm. Populaţia urbei s-a redus de două ori comparativ cu anul 1940. Cei rămaşi au fost supuşi represiunilor sovietice, fiind nevoiţi să suporte deportările şi foamete organizată în a două jumătate a anilor ’40. După încheiere războiului Bălţiul trece pritr-o perioadă de industrializare menţinându-şi statul de cel mai dezvoltat centru din nordul RSSM-ului, de atunci. În anii ’90, economia oraşului a îndurat mari greutăţi din cauza ruperii legăturilor cu sursele de materie primă şi a pieţei de desfacere a mărfurilor din fosta URSS. Aceasta a dus la emigraţii ale persoanelor şi, deci, la reducerea populaţiei. În anii 2000 situaţia social-economică în Bălţi a început să se amelioreze.
