Răspuns :
Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Numără florile care cad. Se uită în fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar numără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba… peste toate au nins ani mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.
Cine trânti poarta?
– Credeam că s-a umflat vântul… o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!
Un băietan şi o fetiţă, roşii şi bucălaţi, sărutară mâinile lui „tata-moşu”.
– Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?
– Fiindcă au aripi, răspunse bătrânul, sorbind-o din ochi.
– Da’, raţele n-au aripi? Ele de ce nu zboară?
– Zboară, zise băiatul, dar pe jos.
Bătrânul cuprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.
– O, voinicii moşului!…
Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi îi privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau numai lumină şi binecuvântare.
– Tată-moşule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?
– În ţara cocorilor.
– În ţara cocorilor?
– Da.
– Dar rândunelele un’ se duc când se duc?
– În ţara rândunelelor.
– În ţara rândunelelor?
– Da…
– Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.
– Dacă ţi-or creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete.
– Da… hâ… hâ… ce fel… şi mie?
Fata se întristă.
Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:
– Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.
– Ţie două şi mie două… nu-i aşa, tată-moşule?
– Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.
– Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul, cu mândrie.
– Cum de nu? Mie un scatiu.
Ce fericiţi sunt!
Băiatul încălecă pe un genunchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat din palme. Bunicul le cântă „Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argele”…
O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţe de apă. Copiii tăcură din râs şi bunicul din cântec. E muma lor şi fata lui. Cum îl văzu, începu:
– I… tată, şi d-ta… iar îi răzgâi… o să ţi să suie în cap…
Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvântează, şi zise prelung:
– Lăsaţi pe copii să vie la mine!
– Biiine, tată, biiine… dar ştii… o, bată-i focul de copii!…
Femeia intră în casă.
– Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul.
Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.
Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.
Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.
– Partea asta este a mea.
– Şi partea asta, a mea!
– Mustaţa asta este a mea.
– Şi asta, a mea!
La barbă se încurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:
– Pe din două.
Şi copiii o şi despicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.
– Jumătate mie.
– Şi jumătate mie.
Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.
Băiatul:
– Mustaţa mea e mai lungă.
Fata:
– Ba a mea e mai lungă!
Şi băiatul întinse de o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.
Pe bunic îl trecură lacrimile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:
– Amândouă sunt deopotrivă.
– Ş-a mea, ş-a ei!
– Ş-a mea, ş-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
– Partea mea e mai frumoasă.
– Ba a mea, că e mai albă!
Bunicul zâmbi.
– Ba a mea, că e mai caldă!
– Ba a mea, că e mai dulce!
– Ba a mea, că nu e ca a ta!
– Ba a mea, că are un ochi mai verde!
– Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!
Bunicul abia se ţinea de râs.
– Ba a mea!
– Ba a mea!
Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei. Fata ţipă, sări de pe genunchiul bătrânului, se repezi şi trase o palmă în partea băiatului. Băiatul, cu lacrimile în ochi, sărută partea lui, şi fata, suspinând pe a ei.
Mama lor ieşi pe uşă şi întrebă răstit:
– Ce e asta, viermi neadormiţi?!
Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:
– Lăsaţi-i pe copii să vie la mine!
Bunicul
In acesta poveste este vorba despre un bunic cu plete albe si crete , cu barba , mustati si sprancene . Acesta statea pe prispa si a numarat florile care cadeau . Ochii lui au ramas blanzi si mangaietori . Intro zi a fost scos din ganduri de catre nepoteii sai , un baiat si o fetita . Acestia cum au intrat pe poarta au sarit in bratele bunicului . Ei au inceput discutiile despre pasari ,cocori, rate si randunele . Bunicul încîntat de prezenţa acestora,copiii fericiţi cu el,incalecă unul pe un genunchi si celălalt pe altu . Începe joaca:-bunicul cînta iar copiii bat din palme pîna cînd a intrat pe poarta mama copiilor.Aceasta ia atras atenţia bunicului,că îi prea răsfaţă.Însă,bunicul,iubitor şi răbdător continuă să le facă pe plac nepoţeilor pînă cînd osteneşte.Copiii au început să-l mîngîie pe barbă,iar la un moment dat s-au făcut stăpîni pe ea.Unul trăgea de o parte,iar celălalt de cealaltă parte.Aşa au procedat şi cu mustăţile.S-au certat până când au ajuns să tragă câte o palmă pe obrazul bunicului,băiatul pe partea fetei,iar fata pe partea băiatului.Bunicul cu lacrimi în ochi,de durere abea se ţinea de râs.Iar nepoţii cu lacrimi în ochi îşi sărută fiecare partea lui de obraz,alintând astfel pe bunicul iubitor.
Bunica
Bunica era înaltă şi slăbuţă,cu părul alb şi creţ,cu ochi căprui,cu gura strânsă care ascundea nişte dinţi ca de pieptene.Atunci,când venea de undeva,îi oferea nepotului întotdeauna câte ceva,ori alune,ori stafide,ori turtă-dulce.Apoi bunica şi nepotul se duceau la umbra dudului din fundul grădinii.Ea răsucea un fir lung şi subţire din furca cu caier de in,iar nepotul se culca pe spate cu capul în poala ei.Astfel privind spre cer,printre frunzele dudului,nepotul se lasă legănat de glasul dulce al bunicii,care-i spunea poveşti.
Nepotul se simţea atât de bine cu capul în poala bunicii,că numaidecât adormea şi doar,ca prin vis, reuşea să asculte povestea.Poala bunicii era fermecată iar nepotul fericit dormea sub privirile şi zâmbetul ei.
In acesta poveste este vorba despre un bunic cu plete albe si crete , cu barba , mustati si sprancene . Acesta statea pe prispa si a numarat florile care cadeau . Ochii lui au ramas blanzi si mangaietori . Intro zi a fost scos din ganduri de catre nepoteii sai , un baiat si o fetita . Acestia cum au intrat pe poarta au sarit in bratele bunicului . Ei au inceput discutiile despre pasari ,cocori, rate si randunele . Bunicul încîntat de prezenţa acestora,copiii fericiţi cu el,incalecă unul pe un genunchi si celălalt pe altu . Începe joaca:-bunicul cînta iar copiii bat din palme pîna cînd a intrat pe poarta mama copiilor.Aceasta ia atras atenţia bunicului,că îi prea răsfaţă.Însă,bunicul,iubitor şi răbdător continuă să le facă pe plac nepoţeilor pînă cînd osteneşte.Copiii au început să-l mîngîie pe barbă,iar la un moment dat s-au făcut stăpîni pe ea.Unul trăgea de o parte,iar celălalt de cealaltă parte.Aşa au procedat şi cu mustăţile.S-au certat până când au ajuns să tragă câte o palmă pe obrazul bunicului,băiatul pe partea fetei,iar fata pe partea băiatului.Bunicul cu lacrimi în ochi,de durere abea se ţinea de râs.Iar nepoţii cu lacrimi în ochi îşi sărută fiecare partea lui de obraz,alintând astfel pe bunicul iubitor.
Bunica
Bunica era înaltă şi slăbuţă,cu părul alb şi creţ,cu ochi căprui,cu gura strânsă care ascundea nişte dinţi ca de pieptene.Atunci,când venea de undeva,îi oferea nepotului întotdeauna câte ceva,ori alune,ori stafide,ori turtă-dulce.Apoi bunica şi nepotul se duceau la umbra dudului din fundul grădinii.Ea răsucea un fir lung şi subţire din furca cu caier de in,iar nepotul se culca pe spate cu capul în poala ei.Astfel privind spre cer,printre frunzele dudului,nepotul se lasă legănat de glasul dulce al bunicii,care-i spunea poveşti.
Nepotul se simţea atât de bine cu capul în poala bunicii,că numaidecât adormea şi doar,ca prin vis, reuşea să asculte povestea.Poala bunicii era fermecată iar nepotul fericit dormea sub privirile şi zâmbetul ei.