Acum sunt un copac fericit! Iarna urâtă şi geroasă a devenit doar o amintire tristă. Zăpada grea ca de plumb, care ameninţa să-mi rupă gingaşele ramuri, s-a topit. Vântul furios s-a îmblânzit şi nu-mi mai apleacă crengile până la pământ. Acum abia dacă mai adie şi asta cu un suflu cald şi îmbietor. Ramurile mele, îngheţate până mai ieri, încep să se dezmorţească. Dacă iarna ar fi durat mai mult acum aş fi doar o poveste tristă ..
De câteva zile, soarele cu alesale raze blânde şi calde mă mângâie pe creştet în fiecare zi şi mă dezmiardă cu şoapte luminoase. Parcă ar dori să mă anunţe că îi pare rău că pentru o scurtă perioadă a cedat în faţa ultimei ierni neprietenoase. Acum este o adevărată desfătare să privesc spre bolta senină a cerului, iar de acolo de sus albastrul cerului să-mi facă prietenos cu mâna în semn de salut. Şi noaptea începe să devină o încântare, stelele agăţate de firmament împung întunericul dens al nopţii cu mii şi mii de luminiţe.
