Răspuns: A fost o dată demult o împărăţie a pisicilor într-un loc neştiut de nici un om. Era o împărăţie imensă cu pomi înalţi, tunele şi fel şi fel de ascunzişuri, castele impunătoare, regi, prinţi şi prinţese.
Probabil că deja v-a umflat râsul şi nu puteţi să vă închipuiţi un motan cu coroană de rege. Ei bine regele acestei împărăţii era motanul birmanez Kraus şi avea o mantie lungă din piele de şoricel, ba chiar şi o coroană din oase de peşte.
Regele Kraus domnea peste regatul pisicilor de zeci de ani şi locuia într-un container mare pe cea mai frumoasă alee din toată împărăţia. Era căsătorit cu regina birmaneză Miţa şi avea nouă copii: Zuzu, Pufi, Moxi, Poşetuţă, Figaro, Jinxy, Saşa, Cuchi şi Soso.
Kraus a domnit în pace, fără războaie cu Regatul Şoarecilor sau cu Împărăţia Dulăilor şi era foarte mulţumit de toţi supuşii săi. Singura lui problemă era că obosise destul de rău. Un motan în vârstă ca dumnealui are nevoie de multe ore de somn şi relaxare. Nu mai era de mult un pisoi în toată puterea. De aceea plănuia cu regina Miţa o ieşire la pensie glorioasă. Îşi doreau să se mute într-un loc mai călduros, cu mâncare mai bună şi cât mai multe perne pufoase. Nu puteau să plece însă fără să lase un succesor la tronul împărăţiei pisicilor.
Aveau de unde alege. Din cei nouă pisoi, patru erau băieţi. Regulile în împărăţia pisicilor erau însă clare: nimeni nu putea fi rege fără să fie căsătorit.
Regele Kraus a comandat organizarea unui bal nemaipomenit pe Aleea Tomberoanelor şi a invitat cele mai frumoase pisici de măritat de prin zonă.
Figaro era singurul motănel cu gânduri de însurătoare. Fraţii lui încă se mai jucau cu ghemotoace de lână şi nici nu se gândeau să preia conducerea împărăţiei.
Aşadar pisoiul cel mai mare a îmbrăcat mantia tatălui său şi s-a prezentat la bal cu coada tremurând. Pe aleea Tomberoanelor muzica şi voia bună l-au întâmpinat. Pisici care mai de care mai blănoase şi cu boturile mai turtite îl salutau emoţionate. Nici una dintre pisicile acestea persane, considerate de viţă nobilă şi deosebit de frumoase, nu-l atrăgeau.
Spre disperarea regelui Kraus şi a reginei Miţa, Figaro s-a aşezat în spatele unui tomberon, a desfăcut cu ghearele o cutie de sardine şi s-a pus pe mâncat. Degeaba părinţii îl implorau să invite şi el o pisică la dans, să se gândească la bătrâneţea lor şi să se însoare o dată. Lui Figaro nu-i plăcea nici o pisică.
Când toată împărăţia se pregătea să plece de la bal pentru că se transformase într-un dezastru, Figaro a simţit că visează. Pe capacul tomberonului în spatele căruia se aşezase el, a sărit o pisică portocalie de toată frumuseţea. Avea blana potrivit de lungă, ochii mari şi verzi, vârfurile lăbuţelor parcă înmuiate în lapte, coada lungă şi subţire cum numai prinţesele o au.
A fost dragoste la prima vedere. Figaro a invitat-o la dans şi pe tot parcursul melodiei a simţi că pluteşte cu pisica portocalie în braţe. Nu a mai stat pe gânduri şi a cerut-o în căsătorie.
Pisica era bulversată. Ea nici măcar nu ştia că există o împărăţie a pisicilor, un rege, sau o regină. Ajunsese la acest bal întâmplător, fugărind un şoricel.
Era o pisică ţinută în casă, răsfăţată, pieptănată şi îmbuibată cu mâncare. Nu mai văzuse niciodată până atunci aleea Tomberoanelor. Pentru că era o mâţă aventurieră, i s-a părut minunat să devină regină şi să trăiască în Împărăţia Pisicilor. Avea de trecut un singur obstacol: stăpânii. Nu putea să plece pur şi simplu de acasă. Ei avuseseră grijă de ea şi o iubeau mult. Cum ar fi putut să-i părăsească?!
Pisica portocalie i-a spus lui Figaro că-i acceptă cererea în căsătorie, numai dacă o ajută să găsească o modalitate prin care să plece de acasă fără să-i supere pe oamenii care au avut grijă de ea.
Disperat Figaro s-a dus direct la regele Kraus să-l anunţe că şi-a găsit mireasa şi că are nevoie de un sfat.
Auzind bătrânul Kraus povestea pisicii portocalii, a început să râdă pe sub mustăţi.
– Miţa vino repede că am găsit unde să ieşim la pensie!
– Vin acum, dragă Kraus!
– Dar tată, cum rămâne cu problema viitoarei mele soţii?! A scâncit Figaro îngrijorat.
– Noi suntem soluţia la problemele voastre fiule! Portocalia vine să locuiască la castel cu mătăluţă iar eu şi maică-ta ne mutăm în vila soţioarei tale ca să le alinăm suferinţa stăpânilor.
– Şi o să meargă, tată?
– Crede-mă că oamenilor o să le pară rău după portocalie, dar când eu şi Miţa o să apărem în peisaj, drăgălaşi şi înfometaţi, o să fie atât de ocupaţi să aibă grijă de noi încât o să uite cât ai clipi de suferinţă.
Zis şi făcut! Kraus şi Miţa au ieşit la pensie şi acum sunt cele mai răsfăţate pisici. Dorm în vârful patului, pe perne pufoase, mânâncă cele mai alese mâncăruri şi sunt mângâiaţi toată ziua bună ziua. Stăpânii pisicii portocalii s-au ataşat de fostul rege şi fosta regină şi sunt fericiţi cu noile lor animale de companie
