Răspuns:
În ansamblul ei, romanizarea populaţiilor autohtone constituie un proces istoric de mari proporţii şi cu consecinţe uriaşe, comparabil ca însemnătate cu indo-europenizarea şi cu migraţia popoarelor din mileniul l d.Hr. Romanizarea ca fenomen istoric, pe lângă trăsăturile sale generale, prezintă şi o serie de particularităţi legate de locul, timpul şi baza etnică pe care s-a altoit.
În general, romanizarea a înlăturat diferenţele dintre localnici şi romani pe planul culturii materiale, al vieţii politice şi religioase, iar limba latină s-a impus ca singura limbă de comunicare în condiţiile unui mediu etnic extrem de divers. O trăsătură esenţială, definitorie, a romanizării este dispariţia treptată a graiurilor autohtone şi înlocuirea lor cu latina populară.
Succesul sau insuccesul romanizării, ritmul său mai rapid sau mai lent se cer apreciate în funcţie de stadiul de evoluţie istorică a unor populaţii europene şi de alţi factori ca: sentimentele etnice de libertate, caracterul războinic sau paşnic al populaţiilor, concepţiile lor religioase, tradiţiile locale etc. Fiecare în parte, sau toţi aceşti factori împreună, au avut o anumită pondere în comportamentul şi atitudinea autohtonilor faţă de stăpânirea romană. În raport de condiţiile concrete, romanizarea s-a putut înfăptui sau nu, a reuşit să se menţină peste secole, participând la noi sinteze etnice, ori s-a şters din regiuni unde nu s-a realizat pe deplin în antichitate.
Mai persistă, chiar în zilele noastre, concepţii care pun la îndoială sau resping categoric însăşi posibilitatea romanizării populaţiilor băştinaşe din diferite provincii ale Imperiului roman, inclusiv Dacia. Cei care se situează pe această linie de gândire, exagerează de obicei rezistenţa autohtonilor la romanizare. Adepţii tezei neromanizării nu vor putea nega niciodată existenţa popoarelor neolatine şi a limbilor romanice, care sunt produsul direct al romanizării populaţiilor autohtone.
Romanizarea în Dacia
Romanizarea teritoriului şi a populaţiei daco-getice prezintă o importanţă deosebită, deoarece acest proces stă la baza formării şi apariţiei poporului român pe scena istoriei. La fel ca în cazul altor provincii, şi în cazul Daciei în conceptul de romanizare se includ două laturi fundamentale ale aceluiaşi proces unitar:
Explicație:
