Din succinta perioada a dezvoltării ştiinţei şi tehnicii româneşti, în aceasta perioada
rezultă că în ţara noastră ştiinţa şi tehnica în perioada menţionată au cunoscut o
puternică dezvoltare. Era pentru prima dată când oamenii de ştiinţa români din toate
provinciile istorice puteau contribui fără oprelişti la progresul ştiinţei româneşti şi
mondiale. Prin crearea de noi şcoli ştiinţifice, prin înfiinţarea de noi unităţi de cercetare,
în principal în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara colaborarea oamenilor de ştiinţa români a
fost intensă şi benefică, creând noi perspective de dezvoltare în viitor. Perioada
aceasta a fost perioada în care ştiinţa şi tehnica din ţara noastră au intrat definitiv în
fluxul cultural mondial, în mişcarea ştiinţifică internaţională. Aproape toţi aceşti oameni
de ştiinţă – lista lor putând fii mult mai lungă – au lucrat şi în învăţământul superior şi au
creat noi specialişti, care aveau să lucreze alături de profesorii lor sau au
preluat de la aceştia „ştafeta flăcării creaţiei”, ducând-o mai departe.
