Participarea României la Primul Război Mondial.
După doi ani de neutralitate, când România îşi negociază intrarea în război cu reprezentanții ambelor tabere, la 4/17 august 1916 Bucureştiul semnează un tratat de alianță și o convenție militară cu Antanta, iar pe 14 august 1916 declară război Austro-Ungariei. Trupele române trec Carpaţii şi ţara intră în război cu scopul alipirii Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei. Evoluția ulterioară a evenimentelor din Rusia permite alipirea în plus a Basarabiei, făcând astfel posibilă realizarea Marii Uniri.
Campania românească a fost parte a campaniei din Balcani a Primului Război Mondial, ale cărei acţiuni au fost purtate pe teritoriul României, între armatele aliate ale Regatului Român şi Imperiului Rus pe de-o parte şi armatele Puterilor Centrale pe de altă parte.
Intrarea României în război, august 1916
Pe 27 august 1916, trei armate române au trecut la atac traversând Carpaţii Meridionali, după care au intrat în Transilvania. Primele atacuri au fost încununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se retragă, dar, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Ruşii au deplasat la rândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar aceşti militari nu au fost aprovizionaţi corespunzător.
Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalul August von Mackensen, care a coordonat o armată multinaţională formată din trupe germane, bulgare şi otomane. Atacul a fost declanşat din Bulgaria pe direcţia nord pe 1 septembrie. Atacul a fost îndreptat dinspre poziţiile de pe Dunăre spre Constanţa. Garnizoana de la Turtucaia, împresurătă de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe 6 septembrie. (Vedeţi şi: Bătălia de la Turtucaia).
Pe 15 septembrie, Consiliul român de război a hotărât să suspende ofensiva în Transilvania şi să se concentreze pe distrugerea grupului de armate Mackensen în schimb. Planul, cunoscut sub numele de Ofensiva Flămânda, presupunea atacarea forţelor Puterilor Centrale printr-o lovitură de flanc şi spate, după traversarea Dunării pe la Flămânda, în timp ce, pe linia principală a frontului, trupele româno-ruse trebuiau să lanseze o ofensivă spre Cobadin şi Kurtbunar. Pe 1 octombrie, 2 divizii româneşti au forţat cursul Dunării la Flămânda şi au creat un cap de pod lat de 14 kilometri şi adânc de 4 kilometri. În aceiaşi zi, diviziile româno-ruse au declanat ofensiva pe frontul dobrogean, atac care a înregistrat succese limitate. Eşecul incercării de spargere a frontului germano-bulgar din Dobrogea, combinată cu furtuna puternică din noaptea de 1/2 octombrie, care a avariat puternic podul de pontoane de peste Dunăre, l-a făcut pe Averescu să anuleze întreaga operaţiune. Consecinţele acestui eşec au fost uriaşe pentru tot restul campaniei.
Contraatacul Puterilor Centrale, septembrie-octombrie 1916
În Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o lună de pregătiri atente, şi a trupele amestecate de sub comanda sa au reuşit să învingă pe cele ruse. Ruşii au fost forţaţi să se retragă din Constanţa spre Delta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar şi cu proviziile pe sfârşite. Mackensen a ales să transfere în mare secret o jumate din armata sa lângă oraşul Sistova (Sviştov) din Bulgaria, pregătindu-se să forţeze cursul Dunării.
