Zgomotul celorlalţi băieţi venind în dormitor îl supără foarte. La intrarea lor, el vâră iute mâna sub căpătâi, apucă bogăţia ascunsă şi stă nemişcat... Unii îl întreabă câte ceva... nu înţeleg bine ce... el nu suflă, prefăcându-se adormit.
Aproape de miezul nopţii. Dorm în sfârşit toţi. Niţă se scoală încetinel şi cu cea mai mare precauţie iese; găseşte uşa sălii pe pipăite şi coboară în curte... La fereastră lumină... geamurile deschise şi perdelele lăsate. El rămâne cu ochii pironiţi acolo, rătăcind în altă lume, pe care o visase parcă adesea, dar nu spera s-o vază vreodată.
Flăcăul îşi umflă pieptul, întinzându-şi braţele amorţite de friguri, până-i trosnesc încheieturile, când perdelele se dau într-o parte şi o femeie pune mâna pe geamuri să le închiză. Seminaristul îngheţă; vrea să strige; dar nu poate, şi până să treacă efectul loviturii, fereastra e închisă, perdelele lăsate la loc şi lumina stinsă.
Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăşte să se-ntoarcă-n dormitor... Se trânteşte pe brânci în pat, îşi reazimă inima, în care simte o strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, şi pe cea stângă fruntea caldă - adoarme şi doarme dus până la clopotul de gustare.
Trei nopţi de pândă... patru... cinci... şi tot atâtea zile mai grele ca nopţile: ceasuri de cursuri şi de meditaţii... zgomotul camarazilor, neputinţa de a sta singur cu închipuirea lui... şi frigurile... şi ferestrele tot închise... şi perdelele veşnic lăsate.
