În casa părintească am făcut primii pași..am învățat ce inseamnă o familie.Casa parinteasca NU se uită.Cu trecerea anilor..dorul de acasa devine tot mai chinuitor.Dorul mamei tot mai apăsător.În sufletul nostru acel Acasăă ramane un altar in fața căruita ingenuchem cu ochii in lacrimi de fericire,de dor..oriunde ne-am duce,orice am face ..casa părintească va fi mereu in sufletul nostru si in gandurile noastre ,in fiecare parte din noi.Îmi amintesc cu drag toate amintirile pe care le-am petrecut acolo..Râsul fraților mei .Acolo inca mai sunt cartile cu povesti si pozele cu parintii mei.Acolo as merge oricand.
Știu ca e mai lunga dar sper sa fie bine!
