Răspuns:
A fost odată un sultan care se numea Şahriar. El jurase să se răzbune pe toate femeile pentru o greşeală săvârşită de soţia sa. În fiecare zi sultanul se căsătorea, dar capetele mireselor cădeau sub securea călăului. A venit o vreme când nu mai rămăsese nicio fată de vârsta de măritat. Atunci Şahriar îi porunci Marelui-vizir să găsească o fată.
Marele-vizir avea două fete, pe Şeherezada, care era mai mare, şi pe Duniazade, care era mai mică. Şeherezada era cea mai inteligentă şi cea mai citită din împărăţie. Ea i-a spus tatălui său că doreşte să fie soţia sultanului Şahriar. Spera să pună capăt furiei sultanului şi să scape de la moarte multe copile nevinovate. Când se căsătoriră, Şeherezada începu să îi spună sultanului o poveste, iar acesta ascultă cu mare plăcere. Când Şeherezada a isprăvit povestea, el i-a cerut să mai spună una. Fata a început o nouă poveste, dar se opri tocmai atunci când povestea era mai interesantă. Ca să afle sfârşitul poveştii, sultanul o cruţă. Ziua următoare, Şeherezada termină povestea, dar mai începu una şi se opri când curiozitatea sultanului de a afla urmarea era mai mare. Aşa a mers zi după zi şi seară după seară, timp de o mie şi una de nopţi. Sultanul nu numai că nu o trimise la moarte, ci trăi cu dânsa fericit tot restul vieţii.
Din minunatele poveşti cunoscute sub numele de „O mie şi una de nopţi”, am ales una care mi-a plăcut mai mult.
