Răspuns :
Moromete era tatăl meu, era un om pe care n-aș putea spune dacă l-am iubit mai mult sau l-am admirat mai mult. S-a amestecat în sentimentele mele, pe care le mai păstrez și astăzi, și dragoste, dar și admirație pentru personalitatea sa.
Ilie Moromete, figura centrală a cărții, este exponentul exemplar al familiei tradiționale. Fiind un personaj principal dintr-un roman realist-obiectiv, acesta este caracterizat în mod indirect din fapte, gesturi, relațiile cu mediul,dar și direct de către naratorul omniscient și de alte personaje.
Portretul fizic este slab reprezentat în text, mai degrabă se pune accentul pe elementele de expresivitate a figurii, decât pe trăsături în sine; autorul îl caracterizează la un moment dat direct: Moromete avea acea vârstă între tinerețe și bătrânețe, când numai nenorociri mari sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.
Prin caracterizarea indirectă este conturat portretul moral al protagonistului, caracterizare care se remarcă la nivelul gesturilor și al limbajului. Astfel, Moromete este tipul țăranului care gândește și se gândește; el este o conștiință patriarhală, este un adevărat ,,pater familias’’ în epoca contemporană. Existența fiecărui membru al familiei depinde de el și de inițiativele sale. El nu vrea nici să o ia înaintea timpului, nici să rămână în urma lui, ci dorește cu ardoare să asigure integritatea familiei și a pământului pe care îl posedă.
În momentul în care sistemul social politic apasă asupra lui prin fonciere și când nemulțumirile celor in familie nu mai pot fi potolite, Ilie Moromete se închide în sine, devine taciturn, necomunicativ și înrăit.
De asemenea, Moromete este un țăran seducător, pe care propria soție și copii îl ascultă cu încântare; Niculae este vizibil fermecat de felul de a vorbi a tatălui său, iar în sat se bucură de un prestigiu real datorită umorului, inteligenței sale, a științei de a povesti. Toate acestea fac din Moromete un țăran filozof, primul de acest fel din literatura românească.
Personajul trăiește concomitent doua lumi: una reală, compusă din familie, din prieteni și din oamenii satului, iar cealaltă familie, mult mai complexă, este lumea lui interioară, lumea gândurilor sale, în care eroul evoluează nestingherit, el vede acolo unde alții nu observă nimic și unde ceilalți văd banalul, Moromete descoperă farmecul.
Personajul principal al romanului Moromeții de Marin Preda este sociabil, inteligent și înzestrat cu umor: gata să se așeze la masă, familia constată faptul că Duțulache, cățelul, fură brânza. Catrina se supără și îl drăcuie, iar Moromete, liniștit, adaugă: Dăi apă!
Disimularea este principala trăsătură a personajului, el înțelege totul, dar cÎn ceea ce privește caracterizarea indirectă a eroului, aceasta este realizată atât de personajul însuși, cât și de celelalte personaje. Catrina îl numește ,,păcătosule’’ pentru că nu merge la biserică, Cocoșilă îl numește ,,pârlit’’, iar Niculae recunoaște inteligența tatălui său într-o discuție cu noul notar al satului. Însuși personajul principal al romanului Moromeții se autocaracterizează, mărturisind: Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă.
În concluzie, Ilie Moromete, personajul principal al romanului Moromeții, ilustrează un tip de personalitate umană în luptă cu vitregiile istoriei, în luptă cu una dintre cele mai grave probleme: dispariția civilizației rurale tradiționale; prin comportamentul lui, cât și prin efortul de a înțelege lumea și transformările satului, el devine un simbol al țăranului român din preajma și după cel de-al Doilea Război Mondial.
Răspuns:
Caracterizarea lui Ilie Moromete este prezentata rareori în mod direct, naratorul muţumindu-sesă noteze stări : „era tăcut”, „era vesel”, „era tulburat”, „era ţeapăn şi sumbru”, în funcţie de motivelece-i determinau starea, anunţând un comportament neaşteptat, cu totul inedit.Ceilalţi săteni îl respectă şi asta o ştie şi şeful de post, care mărturiseşte că: „Moromete este un om decare mi-ar fi nu ştiu cum să-i iau băiatul la secţie”. Pentru Cocoşilă, prietenul lui cel mai bun,Moromete este „prost”, cuvântul rostit nefiind jignitor, amuzându-l chiar, având în vedere căînjurăturile făceau parte din viaţa lui Cocoşilă, vestit pentru aceasta.Primarul Aristide îl consideră„ciudat” şi îl priveşte curios, Jupuitul îl acuză de rea voinţă, fiindcă nu-şi plăteşte datoriile: „Rasă deom ca dumneata n-am mai pomenit!Sărac nu eşti, copii mici n-ai, bolnav nu eşti? Toată lumea plăteşte loturile, numai dumneata o întinzi ca gaia-maţu de mai bine de „cincisprezece ani”. Niculaie,deşi copil, realizează că tatăl său era „un om care gândea şi gândirea lui era limpede, n-avea nevoiesă se înghesuie în ea”. Catrina îl consideră leneş şi păcătos: „. . . toată ziua stai la drum şi bei tutun şila sfânta biserică nu vrei să vii” sau îl acuză de plăcerea lui de a vorbi: „. . .lovi-o-ar moartea devorbă, de care nu te mai saturi, Ilie. Toată ziua stai de vorbă şi beai la tutun şi mie îmi arde cămaşa pemine”, „ eşti mort după şedere şi tutun.