Astăzi a fost o zi cum nu a mai fost în viața mea. Încă îmi amintesc cum alunecam cu săniuța pe pătură alba a pământului. As dori sa mai merg o singura data, dar nu mi se permite. Trebuie sa plec! Acum!
Și iată mă în prezent, pe drumuri albe, cu săniuța în mana, spre pârtia palida. Merg și tot merg, în căutarea prietenilor mei. Am ajuns la terenul albit, dar era pustiu. Nimic nu mai era acolo. Nici copii, nici adulți, doar o vastitate de zăpadă. Am ajuns la concluzia că părinții mei au avut un motiv întemeiat sa nu mă lase sa plec.
Am făcut cale întoarsă, iar eu, am fost dojenit/dojenita ușor de mama mea, dar am fost certat/certata aprig de tata. Deși a fost o întâmplare scurta, mi am dat seama ca totul se face cu un motiv. Așa am ajuns la alta intrebare: care este motivul existenței noastre? De ce? Probabil nu voi ști răspunsul.
