va rog enorm de mult daca se poate sa ma ajute cineva am ramas blocat.. dau coroana

Când l-am cunoscut, în copilărie, eu nu eram decât un școlar mititel în clasa a II-a primară, în vârstă de opt ani. Creangă era în pragul bătrâneței. Totuși, îmi aduc destul de bine aminte de el. Printre atâția dascăli severi și înăcriți, care mi-au chinuit copilăria ani de-a rândul, îmi apare figura blândă și jovială a lui Creangă, pe care toți băieții îl iubeam.
Omul acesta, înalt și burtos, pururea zâmbitor, radia în jurul lui, pe stradă ca și în clasă, în vorbă ca și în scris, aceeași lumină, bunătate și veselie.
Cu ce dragoste, cu ce căldură își îndeplinea el nobila misiune de luminător! Patima lui era gramatica [...]. Ținea la scrisul limbei curate românești, după firea ei. Și făcea cu noi în clasă probă pentru bucățile ce le tipărea mai pe urmă în celebra carte: Învățătorul copiilor.
— Mai zi o dată, măi băiete... și încă o dată... că asta nu sună curat românește... Și cu mâna pâlnie la ureche, asculta repetarea fiecărei fraze. Îl chinuia uneori ceasuri întregi un singur cuvânt ce i se părea că nu-i la locul lui – căci după auz judeca el efectul literar al stilului.
Parcă îl văd la catedră: mare, gras, suflând greoi, descheiat la haina lui de șiac, tamponându-și mereu fruntea și părul lui bălan c-o batistă roșie popească.
Așa îi era obiceiul.
— Scoateți batistele! comanda el uneori brusc, oprindu-se în mijlocul explicației. Și care se întâmpla să fi uitat batista acasă, venea singur și întindea palma lui Sf. Neculai – o vărguță de alun păstrată cu sfințenie în sertarul catedrei.
Marile lui calități de dascăl făceau să cucerească și să stăpânească deplin atenția copiilor. Și când simțea un început de oboseală a clasei, el se pornea să povestească snoave și pilde în legătură cu purtarea unora dintre noi – și toți băieții râdeau cu poftă și se porecleau, făcând haz unii de alții. „Brânză bună în burduf de câine” le spunea el celor deștepți și răi.
Blând, comunicativ, șăgalnic, domnul Creangă nu ne strunea ca ceilalți dascăli, în fața cărora ședeam smirnă, pironiți în bănci.
Uneori afară privea la jocurile noastre și ne învăța cum trebuie să batem mingea.
„Boul trebuie să tragă și copilul trebuie să se joace” zicea el și ne lăsa în voie, fără să-l supere neastâmpărul și obrăzniciile noastre. Îmi aduc aminte cu ce drag ne scoteam căciulile din cap când îl întâlneam pe stradă. Pe când ceilalți dascăli gravi nici nu-și ridicau ochii la niște școlari mărunți, domnul Creangă răspundea voios la salutul nostru, scoțându-și din cap pălăria lui sură și mare cât roata carului.
șiac – postav aspru din lână

1. Indică sensul din text al secvenței la locul lui.

2. Menționează două elemente vestimentare prin care se distinge Ion Creangă, utilizând informaţiile din textul dat.

3. Precizează o pasiune a învățătorului Ion Creangă, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.

4. Explică motivul pentru care învățătorul le povestește elevilor snoave și pilde.

5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Ion Creangă, aşa cum reiese din ultimele două paragrafe.

Question

Cosminstefan28id Cosminstefan28id

Limba română

a fost răspuns

va rog enorm de mult daca se poate sa ma ajute cineva am ramas blocat.. dau coroana

Când l-am cunoscut, în copilărie, eu nu eram decât un școlar mititel în clasa a II-a primară, în vârstă de opt ani. Creangă era în pragul bătrâneței. Totuși, îmi aduc destul de bine aminte de el. Printre atâția dascăli severi și înăcriți, care mi-au chinuit copilăria ani de-a rândul, îmi apare figura blândă și jovială a lui Creangă, pe care toți băieții îl iubeam.
Omul acesta, înalt și burtos, pururea zâmbitor, radia în jurul lui, pe stradă ca și în clasă, în vorbă ca și în scris, aceeași lumină, bunătate și veselie.
Cu ce dragoste, cu ce căldură își îndeplinea el nobila misiune de luminător! Patima lui era gramatica [...]. Ținea la scrisul limbei curate românești, după firea ei. Și făcea cu noi în clasă probă pentru bucățile ce le tipărea mai pe urmă în celebra carte: Învățătorul copiilor.
— Mai zi o dată, măi băiete... și încă o dată... că asta nu sună curat românește... Și cu mâna pâlnie la ureche, asculta repetarea fiecărei fraze. Îl chinuia uneori ceasuri întregi un singur cuvânt ce i se părea că nu-i la locul lui – căci după auz judeca el efectul literar al stilului.
Parcă îl văd la catedră: mare, gras, suflând greoi, descheiat la haina lui de șiac, tamponându-și mereu fruntea și părul lui bălan c-o batistă roșie popească.
Așa îi era obiceiul.
— Scoateți batistele! comanda el uneori brusc, oprindu-se în mijlocul explicației. Și care se întâmpla să fi uitat batista acasă, venea singur și întindea palma lui Sf. Neculai – o vărguță de alun păstrată cu sfințenie în sertarul catedrei.
Marile lui calități de dascăl făceau să cucerească și să stăpânească deplin atenția copiilor. Și când simțea un început de oboseală a clasei, el se pornea să povestească snoave și pilde în legătură cu purtarea unora dintre noi – și toți băieții râdeau cu poftă și se porecleau, făcând haz unii de alții. „Brânză bună în burduf de câine” le spunea el celor deștepți și răi.
Blând, comunicativ, șăgalnic, domnul Creangă nu ne strunea ca ceilalți dascăli, în fața cărora ședeam smirnă, pironiți în bănci.
Uneori afară privea la jocurile noastre și ne învăța cum trebuie să batem mingea.
„Boul trebuie să tragă și copilul trebuie să se joace” zicea el și ne lăsa în voie, fără să-l supere neastâmpărul și obrăzniciile noastre. Îmi aduc aminte cu ce drag ne scoteam căciulile din cap când îl întâlneam pe stradă. Pe când ceilalți dascăli gravi nici nu-și ridicau ochii la niște școlari mărunți, domnul Creangă răspundea voios la salutul nostru, scoțându-și din cap pălăria lui sură și mare cât roata carului.
șiac – postav aspru din lână

1. Indică sensul din text al secvenței la locul lui.

2. Menționează două elemente vestimentare prin care se distinge Ion Creangă, utilizând informaţiile din textul dat.

3. Precizează o pasiune a învățătorului Ion Creangă, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.

4. Explică motivul pentru care învățătorul le povestește elevilor snoave și pilde.

5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Ion Creangă, aşa cum reiese din ultimele două paragrafe.

Răspuns :

ID Alte intrebari

Sensul Opus La Tractiune Este?

Ma Ajutati La O Tema Va Rog:cum Se Face Proba La Exercitiu Asta: 600=2laputerea3·5 La Puterea2·3=

Cine Poate Sa-mi Spuna Si Mie Cateva Deosebiri Intre Memoria Interna Si Memoria Externa A Calculatorului?

Am Nevoie de Toate Cazurile, Functiile Sintactice Si Intrebarile Lor

Numarul A Si B Sunt Invers Proportionale Cu 5 Si 3 . Calculati Valoarea Raportului 3a+b Supra 2b-a.rezolvarea Toata Va Rog :D.

Identificati Cuvintele Care Arata Momentul Si Locul De Desfasurare a Intplarii Povestite In Schita Vizita De Ion Luca Caragiale .

Alcatuieste Un Enunt In Care Sa Apara Un Omonin Al Pronumelui Care.

34 Grame Aliaj De Zinc Si Mercur Reactioneaza Cu O Solutie De Acid Clorhidric De Concentratie 15% Si Se Degajeaza 0,2 Grame De Hidrogen. Ce Compozitie Procentua

VREAU SI EU PROPOZITI CU CUV.BUNICI BUNICII CAINI CAINII PRUNI PRUNII

1. Demonstreaza In Cite Un Enunt, Sensul Propriu Si Figurat Al Cuvintului Pasare.2. Conjugati Verbul ,, A Veni,, La Timpul Prezent Al Modului Conjuctiv, Diateza

Mariaioana1761id Mariaioana1761id · Answer 1

Explicație:

1. Sensul din text al secvenței „la locul lui” face referire la faptul ca nu este la locul lui.

2. Două elemente vestimentare prin care se distinge Ion Creangă sunt „pălăria lui sură și mare cât roata carului” și „haina lui de șiac”.

3. Pasiunea lui Ion Creangă era gramatica, idee desprinsă din fragmentul: „Cu ce dragoste, cu ce căldură își îndeplinea el nobila misiune de luminător! Patima lui era gramatica [...]. Ținea la scrisul limbei curate românești, după firea ei.”.

4. Învățătorul le povestește elevilor snoave și pilde când observă că aceștia sunt obosiți și nu se mai pot concentra foarte bine la materia predată. Acesta este un mod de învățare inedit, care solicită mai puțin elevii, amuzându-i în același timp.

5. O trăsătură morală a lui Ion Creangă este blândețea. Acesta se diferențiază de ceilalți dascăli prin caracterul său permisiv față de elevi :"Boul trebuie să tragă și copilul trebuie să se joace".Fiind înzestrat cu harul dascăliei, elevii deprindeau alături de el, într-o notă prietenească, tainele scrisului si ale cititului.