1. Războiul este un alt prilej de ratare a înțelegerii. Asemenii lui Fabrice del Dongo,eroul lui Stendhal din romanul Mânăstirea din Parma,care,fiind pe câmpul de luptă de la Waterloo, nu are nicio clipă conștiința faptului că se află în mijlocul unei bătălii decisive, Gheorghidiu nu înțelege nimic din evenimentele la care este totuși nu spectator, ci actor. Nu,ăsta nu este războiul adevărat, spune derutat după unul dintre atacuri,căci el nu privește războiul din perspectiva ostașului, ci, în primul rând, ca experiență personală. Va fi tocmai de aceea permanent tentat să judece,,incompetența" statului-major, haosul bătăliilor, sacrificiile pe care le consideră inutile.
3. Secvența de mai sus surprinde momentul inițial din desfășurarea războiului,trecerea graniței. Conștiința personajului-narator surprinde realitatea în jurul câtorva teme-cheie care caracterizează combatantul și care fac din,,jurnalul de front" o scriere marcată de originalitate. Discutați despre imaginea combatantului, valorificând cel puțin două fragmente din text. Precizați care sunt temele/motivele în jurul cărora sunt construite fragmentele de mai sus. Puteți valorifica și următoarea opinie a criticului Pompiliu Constantinescu: Combatantul e un tip psihologic de resorturi adesea rudimentare, dictate de un determinism înfricoșător.
4. Recititi fragmentul de mai jos și discutați în ce măsură sintetizează tematica romanului și este definitoriu pentru personaj.
Orgoliului meu i se pune acum,de altfel, și o altă problemă. Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aș vrea să existe pe lume o experiență definitivă, că aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact,să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea față de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se pare inacceptabilă. Ar constitui pentru mine o limitare.Îmi putusem permite atâtea gesturi până acum, pentru că aveam un motiv și o scuză: căutam o verificare și o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, în infinitul lumii, niciun punct de vedere,nicio stabilire de raporturi nu mai era posibilă și deci nicio putință de realizare sufletească. O asemenea carență, de neaparat, ar fi fost și o descalificare. Conștiința mea îmi permitea aseară să ucid,să mă judec deasupra legilor, pentru că nu aveam ce să-mi reproșez,în sistemul meu sufletesc, nimic, dar tocmai de aceea nu-mi permite lașitatea de a evita un pericol,pe care soldații cei mulți nu-l puteau evita. Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza-și am încercat-o-decât într-o dragoste absolută.M-am înșelat o dată, aș mai putea încerca, din nou, de aceea nu vreau să fiu scăzut, de la început chiar, față de femei,prin nicio lipsă în organismul sufletesc.​