Chiț și Bobiță
Este o zi frumoasă de sfârşit de iarnă. Printre norii pufoşi, se zăresc razele timide şi călduţe ale soarelui.
Sub un pom, Bobiţă, un cățel cuminte, își aleargă codița. Deodată, observă un șoricel fugind speriat.
-Scapă-mă de acea pisică, Bobiță, că și eu te-oi ajuta la greu!
-Cum m-ai putea ajuta tu? râse câinele.
-Vei vedea! exclamă înfricoșat șoricelul.
Cățelul gonește pisica, iar șoricelul îi spune:
-Mulțumesc! Când vei fi la necaz, doar strigă-mi numele, Chiț!
Amuzat, cățelușul acceptă, și începu să fugărească un fluturaș. Fascinat de acesta, nu observă că o lua spre pădure, adâncindu-se în ea. Când își dădu seama unde era, se pomeni că se prinse în lațul unui vânător. Începu să schelăie de durere.
Deodată, Bobiță își aminti de prietenul lui. Îl strigă, iar după un timp scurt, acesta apăru. Îi roase funiile și îl eliberă.
-Mulțumesc, prietene! îi spuse recunoscător Bobiță, șoricelului.
-Așa se ajută prietenii! răspunse Chiț.
O porniră spre casă, și rămaseră prieteni până la finalul vieții lor.
Aşa am învățat cu toții că prietenia este o comoară neprețuită.
Sper că te-am ajutat!
