Privesc cerul. De unde vin eu? Eram, odată o picătură înghețată ce-a coborât din cer. Treptat, trupul amorțit mi s-a preschimbat într- formă fantastică, de poveste. Odată rotund, acum plin de forme care mai de care mai întortocheate. Norii pufoși ce mă aruncă în vâltoarea vântului turbat parcă sunt vată pe întinsul cerului. Soarele strălucește palid, făcându-și cu greu drum până la surații mei, topindu-i. Cerul, de unde vin, e întunecat și somnoros, împrăștiind ca prin sită alte picături de ploaie, alți fulgi cu forme inelate. Aerul rece mă înăbușe. Plutesc în derivă pe suprafața întinsă a pământului. Unde voi cădea? Cum va fi întâlnirea mea cu pământul? Mă aștept să ating pământul, pentru a mă contopii cu ceilalți frați. Trupul meu mic atinge palma fierbinte a unei copile. Ușor, simt cum toată energia mi se pierde în vânt. Ochii ei mari mă încălzesc, și mă simt purtat ca într-un vis de iarnă. Sunt un doar un fulg!
Spor și baftă!
